Tabu
CULTURESlider

„Colectiv”, cel mai bun documentar la ”Oscarurile europene”

„colectiv”, regizat de Alexander Nanau, a fost desemnat documentarul european al anului, sâmbătă seară, la a 33-a ediţie a premiilor Academiei Europene de Film, supranumite și „Oscarurile europene”. La această categorie fuseseră nominalizate două filme românești, celălalt fiind „Acasă, My Home”, documentarul de debut al lui Radu Ciorniciuc.

La categoria „Documentar European” au fost selectate „Acasă” (România, Germania, Finlanda), de Radu Ciorniciuc, „colectiv” (România, Luxembourg), de Alexander Nanau, „Gunda” (Norvegia, SUA), de Victor Kossakovsky, „Petite fille” (Franţa), de Sébastien Lifshitz, „Saudi Runaway” (Elveţia), de Susanne Regina Meures, şi „The Cave” (Siria, Danemarca), de Alisar Hasan & Feras Fayyad.

Nanau a mulţumit protagoniştilor „pentru curajul de a se opune corupţiei din sistemul românesc şi pentru curajul de a ne lăsa să intrăm în vieţile lor”. 

Într-un interviu acordat chiar în această săptămână siteului culturaladubă, regizorul lui “colectiv”, Alexander Nanau, a spus că reacția atât de puternică a publicului în țară și în străinătate și faptul că o întreagă generație de regizori români au făcut filme apreciate peste tot în lume a ajutat documentarul său. Presa internațională califică ”Colectiv” drept unul dintre ”marile filme ale timpului său despre retrezirea civismului și nevoia de jurnalism nonpartizan într-o lume democratică”.

Înscris la două categorii la Oscar 2021

„colectiv” este un documentar observaţional care spune povestea primului an de după incendiul din clubul bucureştean Colectiv, care a dus la moartea a 64 de oameni. Filmul urmăreşte autorităţi şi jurnalişti, căutând să expună adevărul. Este un film despre sistem versus oameni, despre adevăr versus manipulare, despre interes personal versus interes public, despre curaj şi responsabilitate.

Filmul lui Alexander Nanau este, în același timp, înscris la două categorii la Premiile Oscar 2021, ce vor avea loc în aprilie. Nominalizările vor fi anunțate în martie pentru că pandemia a împins Gala Oscarurilor în aprilie, dar „colectiv” este creditat de presa internațională cu șanse de a fi nomonalizat la cel mai bun lungmetraj internaţional (este propunerea României la această categorie) și cel mai bun film documentar.


ARTICOLE SIMILARE

Cinci pași simpli pentru un somn mai profund

Andreea Damian

Sărbătoritul zilei de 11 august

realitatea

După luna artificială, un soare artificial va lumina în curând cerul Chinei

Andreea Damian

Femeile sunt mai fericite cu bărbați mai puțin atrăgători

Andreea Damian

Jessie J și Channing Tatum s-au despărțit. Din nou!

Andreea Damian

A cheltuit 75.000 $ să semene cu Kylie Jenner, dar rezultatul a speriat-o și pe vedetă

Andreea Damian

Scrie un comentariu