Cancerul de colon poate fi prevenit cu ajutorul unei colonoscopii. De fapt, toate persoanele care au împlinit vârsta de 50 de ani ar trebui să-și facă una. Asta pentru că, spre deosebire de o mamografie care doar constată cancerul, o colonoscopie îl poate preveni.
Medicul gastroenterolog Diana Popițiu a vorbit pentru TABU despre necesitatea colonoscopiilor, dar și despre afecțiunile care le dau bătăi de cap tinerilor de astăzi.
„Pe lângă cei care au împlinit vârsta de 50 de ani și care au obligația să facă o colonoscopie, mai sunt și persoanele care au antecendente în familie. Aceștia trebuie să înceapă screeningul cu 10 ani înainte, adică la 40 de ani. Și, în funcție de rezultat, dacă este unul normal, vor face următoarea colonoscopie peste șapte ani”, a explicat medicul.
Diareea sau rectoragia sunt câteva dintre simptomele care te trimit de urgență la medicul gastroenterolog. „Persoanele tinere care au simptome ca diaree, alternanțe de scaune – diaree, contipație, rectoragie, sânge la scaun. Ca să fim sută la sută siguri că e vorba doar de un colon iritabil îi recomandăm o colonoscopie. Asta pentru că pot fi boli inflamatorii de intestine: rectocolită, boala Crohn”, a precizat medicul gastroenterolog, care a menționat că, de regulă, cei care sunt stresați la locul de muncă pot avea aceste simptome. Acestora li se adaugă anemia sau scăderea ponderală. „O anemie feriprivă arată că pierzi pe undeva pe tubul digestiv”, a mai spus Diana Popițiu.
Colonul iritabil, cea mai întâlnită afecțiune
În topul afecțiunilor gastroenterologice este colonul iritabil. „Este patologia pe care o au 80 la sută dintre persoanele care intră într-un cabinet. Cauza este alimentația, pentru că toți mâncăm pe fugă, mâncăm la ore neregulate, fast-food, mâncare semipreparată. Toți cei care se prezintă la medic vin cu dureri abdominale, cu diaree, cu constipație”, a mai spus medicul.
„Mi-e greață! Sigur e fierea!”
De cele mai multe ori, oamenii se prezintă la medic și spun că sigur au probleme cu fierea. „În 90 la sută din cazuri nu e fierea. Ca să ai o problemă organică cu fierea trebuie să se vadă ecografic. De exemplu un colecist cu pietre, cu pereții îngroșați. Majoritatea nu au nimic, dar au simptome de acest gen de greață, balonare, stare de rău. Problema este că sunt persoane care au o problemă funcțională: fierea lor nu tolerează mâncăruri grase și greu de digerat”, a explicat medicul Diana Popițiu, care îndeamnă la moderație.
Ulcerul, la modă
Medicul gastroenterolog a mai spus că sunt persoane care spun că au ulcer. „Mulți zic că au ulcer, eu le spun că este gastrită. E la modă. 80 la sută au gastrită adică o inflamație la nivelul stomacului. La gastroscopie 90 la sută prezintă ulcerații superficiale. Ca să ai ulcer trebuie să ai niște simptome mai severe. Unii spun „de când mă știu am ulcer”. Nu poți să ai ulcer de mic. Majoritatea persoanelor au Helicobacter Pylori. Este fobia celor care se prezintă la cabinet. Acesta poate da simptome ca banolarea, dureri în epigastru și poate fi cauza gastritei. De exemplu, antiinflamatoarele pot da ulcer”, a mai spus Diana Popițiu.
1 comentariu