Tabu
Noutați

Combinatii de culori: De la arta picturii la vestimentație

Să-ți creezi zi de zi o ținută vestimentară atractivă și originală nu este o sarcină ușoară. Deschizi dulapul și vezi câteva combinații banale de haine dintre care una este neapărat neagră sau o nuanță neutră, iar cealaltă aduce puțină culoare. Lucrurile nu trebuie să stea întotdeauna așa, ci se pot crea combinații neașteptate și îndrăznețe, dacă ții cont de câteva reguli de bază.

Citește acest articol și află cum poți folosi roata culorilor în favoarea ta, pentru a beneficia de efectul energizant sau de armonia unor culori complementare, așa cum au făcut-o marii maeștri ai picturii.

Culorile complementare pe roata culorilor

Roata culorilor sau cercul cromatic reprezintă un model de aranjare a culorilor pe baza relației cromatice dintre ele. Nuanțele se succed de la cald la rece, de la deschise sau luminoase la culori închise, într-o trecere firească, așa cum le percepe ochiul uman. Pe roată se regăsesc culorile primare – roșu, galben și albastru; culorile secundare – verde, portocaliu și violet; culori terțiare, obținute prin îmbinarea unei culori primare cu o culoare secundară vecină.

Vei observa că, dacă trasezi diametrul din oricare punct de pe cerc în altul, la capetele opuse se găsesc culori complementare: roșu și verde, galben și violet, albastru și orange. Culorile complementare sunt percepute într-un echilibru deplin și, deși contrastul lor este puternic, efectul optic este de armonie.

Pentru că fiecărei culori îi corespunde o anumită luminozitate, prin utilizarea contrastului complementarelor, se obțin și alte efecte. De exemplu, perechea galben – violet adaugă unei compoziții efectul de clar – obscur, întrucât galbenul este cea mai luminoasă culoare, iar violetul, cea mai întunecată. De asemenea, se pot sugera efecte volumetrice, și de apropiere – depărtare, culorile calde fiind percepute mai apropiate, iar cele reci, mai îndepărtate. 

Picturi celebre în culori complementare

Van Gogh este unul dintre maeștrii utilizării culorilor complementare ca modalitate de a crea contrast simultan, tensiune, mișcare și strălucire. Observăm aceste efecte în opere ca „Noapte înstelată” și „Terasa cafenelei noaptea”, în care predomină nuanțele de albastru, orange și galben. Pasiunile umane, apăsarea și tumultul interior sunt redate prin contrastul tulburător dintre roșu și verde în „Cafeneaua de noapte”.

Vermeer utilizează complementaritatea culorilor în tabloul „Lăptăreasa”, în care se creează un echilibru vizual plăcut, în același timp ochiul fiind ghidat către un punct de interes. Principala atracție al acestui tablou este ulciorul de lapte, de un portocaliu cald și strălucitor, plasat lângă albastrul intens al rochiei. Artistul face ca privirea lăptăresei să se îndrepte direct către ulcior, astfel încât noi îi urmărim în mod natural privirea către obiect.

Pablo Picasso, în „Domnișoarele din d`Avignon” folosește culorile complementare pentru a crea clar-obscur și efecte de volum, de tridimensionalitate. Tensiunea momentului și contrastele sunt intensificate prin plasarea subtilă a nuanțelor complementare de roșu-verde și galben aurit – albastru în compoziția „Răpirea fiicelor lui Leucip” de Peter Paul Rubens.

Cum folosești culorile complementare în ținuta vestimentară?

Poți crea o ținută memorabilă, în perfectă armonie vizuală ori pentru a accentua anumite zone ale corpului cu ajutorul culorilor complementare. Nu te teme să alături verdele cu roșul, albastrul cu portocaliul sau galbenul cu violetul în vestimentația ta. Poți folosi, de asemenea, derivate ale acestora sau culori terțiare împreună cu o culoare complementară. Roata culorilor te poate ajuta să creezi multe combinații reușite dintr-un număr limitat de piese din garderoba ta.

Atunci când folosești culori complementare este recomandat ca una dintre ele să fie dominantă ca pondere, iar cealaltă să fie în cantitate mai mică. Spre exemplu, vei combina un top roșu cu o fustă verde amplă sau un pantalon lung verde. O rochie albastră se poate accesoriza perfect cu un colier orange, iar un tricou violet va crea contrastul ideal pentru o pereche de cercei galbeni.

Utilizând culorile complementare în vestimentație, poți crea combinații îndrăznețe și armonioase, inspirându-te din arta marilor maeștri și adaptând principiile acestora pentru a-ți evidenția stilul personal.

 

Scrie un comentariu