În februarie 2011 a apărut în ediție broșată. Între timp, Committed a fost tradusă, sub diverse titluri, în numeroase limbi și figurează pe listele de bestselleruri din multe țări.
În românește (traducere de Alexandra Baciu) va apărea la Humanitas la sfârșitul lui februarie 2011 sub titlul și am spus da. O poveste de iubire.
Apariția va fi însoțită de o importantă campanie de promovare (lansare, publicitate outdoor etc.). Humanitas este editorul român al cărților lui Elizabeth Gilbert (pe lângă cele două cărți în discuție, Ultimul bărbat american, 2009; Pelerinii, 2010; Bărbații de pe punte, în pregătire).
Elizabeth Gilbert
Åži am spus da. O poveste de iubire
Åži totuși, nu putem încerca măcar să minimizăm pericolele la care ne expunem? Există vreun mod în care s-o facem normal, fără să devenim nevrotici pe tema asta? Nesigură de cum ar fi trebuit să parcurg acest drum, am continuat să mă împleticesc printre pregătirile mele premaritale, încercând să acopăr toate unghiurile, să prevăd toate situațiile posibile. Iar ultimul și cel mai important lucru pe care voiam să-l fac, dintr-un nestăpânit impuls de sinceritate, era să mă asigur că Felipe e conștient de ce era pe cale să capete – și în ce era pe cale să se bage – cu mine. Îmi doream cu disperare să nu-i vând acestui om un pachet promoțional, nici să-i ofer vreun spectacol idealizat și seducător în locul meu, cea adevărată. Seducția lucrează cu normă întreagă ca slujnică a Dorinței: nu face decât să amăgească – în cazul ei, asta-i chiar descrierea postului –, iar eu nu voiam ca seducția să ne împopoțoneze relația în timpul spectacolelor experimentale din turneu. De fapt, eram atât de hotărâtă în privința asta, încât, într-o zi, în Laos, l-am pus pe Felipe să stea jos chiar pe malul fluviului Mekong și i-am prezentat o listă cu cele mai rele tare de caracter ale mele, doar ca să mă asigur că l-am avertizat cu toată sinceritatea. (Spuneți-i, dacă vreți, informare prenupțială pentru acord în cunoștință de cauză.) […]
Nu era o listă prea frumoasă. M-a durut când am citit-o; era clar că nu-mi mai sistematizasem cu atâta onestitate lipsurile niciodată și pentru nimeni. Dar când i-am prezentat lui Felipe acel inventar al jalnicelor mele defecte de caracter, el a primit veștile fără vreo îngrijorare vizibilă. De fapt, n-a făcut decât să zâmbească și să spună:
ï€ Și-acum vrei să-mi spui despre tine și ceva ce nu știu?
ï€ Mă mai iubești? am întrebat.
ï€ Te mai, a confirmat.
ï€ Cum?
Pentru că asta e întrebarea esențială, nu-i așa? Adică, odată trecut delirul dorinței de la început, când ne pomenim față în față ca doi muritori proști și limitați, cum se poate ca fiecare să mai aibă capacitatea de a-l iubi și de a-l ierta pe celălalt câtuși de puțin, darmite pe termen lung?
Timp îndelungat, Felipe nu mi-a răspuns. Apoi mi-a spus:
ï€ Când mergeam în Brazilia să cumpăr pietre prețioase, cumpăram de multe ori ceva care se numește „pachet“. Un pachet e o colecție de pietre adunate la întâmplare de miner sau angrosist sau cine te mai aburește pe-acolo. Un pachet obișnuit conține de obicei, nu știu, poate și douăzeci sau treizeci de bucăți de acvamarin, să zicem. Se presupune că în felul ăsta primești o ofertă mai bună – dacă le cumperi pe toate la grămadă –, dar trebuie să fii atent, fiindcă e clar că tipul încearcă să te jecmănească. Încearcă să-ți paseze ție pietrele lui proaste, și le împachetează împreună cu câteva foarte bune. Așa că, la început, când am pornit afacerea cu pietre prețioase, a continuat Felipe, de obicei o pățeam din cauză că mă bucuram prea tare de alea două sau trei pietre perfecte de acvamarin din pachet și nu mai eram prea atent la mizeriile pe care le mai aruncau acolo. După ce m-am ars așa de destule ori, în final m-am deșteptat și am învățat o chestie: trebuie să ignori pietrele perfecte. Nici nu te mai uita a doua oară la ele, fiindcă îți iau ochii. Pune-le deoparte și uită-te bine la pietrele cu adevărat proaste. Uită-te mult la ele, după care întreabă-te sincer: „Iese ceva de-aici? Pot să fac ceva din ele?“ Altfel nu reușești decât să dai o mulțime de bani pe una sau două pietre senzaționale de acvamarin ascunse într-o grămadă de gunoaie fără valoare.
La fel e și cu relațiile, cred. Oamenii se îndrăgostesc mereu de trăsăturile cele mai frumoase ale personalității celuilalt. Cine n-ar face-o? Oricine poate iubi cele mai minunate părți ale cuiva. Dar nu ăsta-i trucul. Trucul cu adevărat inteligent este: poți să-i accepți minusurile? Poți să te uiți sincer la minusurile partenerului și să-ți spui: sunt în stare să mă descurc și cu chestiile astea? Pot să fac ceva din ele? Fiindcă lucrurile bune o să fie mereu acolo, și o să fie mereu frumoase și lucitoare, dar gunoaiele de dedesubt te pot ruina.
ï€ Vrei cumva să spui că ești destul de inteligent ca să poți lucra cu părțile mele de gunoi prost și fără nici o valoare? l-am întrebat.
ï€ Draga mea, ce încerc eu să-ți spun e că deja mă uit la tine cu atenție de multă vreme și cred că pot să accept tot pachetul.
ï€ Mulțumesc, am spus, și chiar eram sinceră. Eram sinceră din străfundurile tuturor defectelor ființei mele.
ï€ Acum ai vrea să știi care sunt cele mai rele defecte ale mele? m-a întrebat Felipe.
Trebuie să recunosc că în sinea mea mi-am spus: Îți știu deja cele mai rele defecte, stimabile. Dar, înainte să apuc să rostesc o vorbă, mi-a descris situația repede și fără ocolișuri, în felul în care o poate face doar cineva foarte familiarizat cu sine însuși.
ï€ M-am priceput dintotdeauna să fac bani, dar n-am știut niciodată cum să-i păstrez pe afurisiți. Beau prea mult vin. Am fost întotdeauna ultra-protector cu copiii mei și probabil că așa am să fiu mereu și cu tine. Sunt paranoic – brazilianitatea mea nativă mă face să fiu așa –, prin urmare, de câte ori se întâmplă să nu înțeleg ce se petrece în jurul meu, presupun ce-i mai rău. Mi-am pierdut câțiva prieteni din cauza asta, și o să regret mereu, dar pur și simplu așa sunt eu. Pot fi anti-social și impulsiv și defensiv. Sunt omul rutinei, adică sunt plictisitor. Am foarte puțină răbdare cu idioții. Mi-a zâmbit și a încercat să destindă puțin atmosfera: Åži-n plus, nu pot să te privesc fără să vreau să fac amor cu tine.
ï€ Cu chestia asta mă pot descurca, i-am spus.