Manu Chao, Stereophonics și UNKLE
Răzvan Exarhu – editorialist
Cred că muzica live e cea mai bună terapie de grup posibilă pentru destinderea atmosferei în țara noastră plină de oameni foarte nervoși. Plus că face foarte bine la self-esteem să vezi pe afiș nume pentru care ar fi trebuit să alergi prin Europa până acum câțiva ani. Apare încet normalitatea spațiului public și devine posibilă atmosfera aia mișto care se naște din entuziasmul celor care vin să se bucure de muzică și de energie și sunt fericiți și țopăie la unison cu mii de necunoscuți cu priviri foarte sincronizate.
Mă bucur c-o să-l pot vedea pe Manu Chao, mă bucur de Stereophonics și de UNKLE. Plănuiesc și un drum până la Gărâna, unde vreau să-l ascult pe unul dintre supraviețuitorii strălucitori ai jazzului, Charles Lloyd. E foarte interesant și festivalul electro de la Sfântu Gheorghe, dar și concertul de la toamnă cu Chick Corea și Kenny Garrett. E bine că începem să avem de ales, se simte că acest business se consolidează. Lumea își programează vacanțele în funcție de concerte, fie că sunt aici sau mai departe, iar spiritul ăsta de celebrare circulă și ne unifică într-un chip fericit și clandestin.
Róisín Murphy
Ana Ularu – actriță
Eu aștept trei sau patru concerte, esențiale pentru mine, la București, cărora le întrevăd cumva și setting-ul: o mare arenă plină și pașnică (dar electrizată) pentru Red Hot Chilli Peppers, un club afumat, mic, cu un pian vechi și scorojit pentru Tom Waits și un cinematograf vechi transformat în scenă de concert pentru Nick Cave. Încă aștept Pearl Jam, fără vreun fel de anticipări. Doar să vină să cânte, după ce mi-au populat mintea în adolescență (când căștile și walkman-ul prăpădit sau cd-playerul deveniseră prelungiri de neînlăturat).
Regret nespus că nu am prins Goldfrapp, mai puțin pentru atmosfera pe care au instituit-o, mai mult pentru curiozitatea de a-i auzi cântând desprinși de atmosfera glam a studiourilor și videoclipurilor lor. Dacă timpul îmi va permite, îmi organizez armata și mergem neapărat la Roisin Murphy (al cărei album solo are doi ani aproape pe Ipod-ul meu), Unkle, Nouvelle Vague și eventual Kaiser Chiefs. Anul trecut am trăit o experiență minunată, cu mama, la concertul Kasabian (ea lucrase cu ei, în calitate de scenograf la videoclipul Empire), văzut jumătate de pe scenă, din spatele stației de sunet.
Am intrat pe acordurile de la Doberman, și ne-am făcut loc prin mulțime ca să prindem un By My Side care a sunat excelent live. Festivalul de la Gărâna e un vis îndepărtat pe care mi-l doresc de trei ani, însă niciodată nu reușesc să mi-l îndeplinesc. Concertul Metallica, ratat în 1999 (cu maximă suferință), cred că va fi ratat și anul ăsta. Deci, dacă totul merge conform planului, e foarte posibil ca locul de întâlnire să fie B’estfest.
Alanis Morisette
Crina Mardare – profesoară de canto
Vara asta mi-am programat vacanța în așa fel încât la începutul lunii iulie să fiu în București și să pot vedea aproape toate concertele programate pentru această vară. Îmi place să merg la orice concert, indiferent dacă artistul care performează este sau nu pe gustul meu. Consider orice concert o lecție de muzică ce nu trebuie pierdută! Îmi doream nespus de mult s-o văd pe Alanis Morissette live, eu fiind un mare fan.
Am toate Dvd-urile cu concertele ei și, cu siguranță atunci când o s-o văd o să mă ciupesc de mână ca să realizez că este adevărat, Alanis cântă în România. Pentru mine Alanis este o mare artistă și un reper care mi-a marcat existența. Nelly Furtado va susține, sper, un concert superb. Am auzit că vine însoțită de o trupă de super instrumentiști; imi place să ascult trupe de instrumentiști valoroși cântând live. În rest, aștept și eu ca toata lumea pe: Lenny Kravitz, Metallica, Manu Chao, Kaiser Chiefs, Judas Priest, Appolo 440 și restul.
Oricum, sunt foarte fericită că nu mai trebuie să plec în altă țară ca să văd concertele unor artiști pe care îi ascult și îi iubesc de multă vreme. Cu toată această oferta formidabilă de muzică bună visez să-i văd pe U2, Bon Jovi și Aerosmith. Îmi pare rău că nu voi ajunge la Festivalul de Jazz de la Gărâna unde mi-ar fi placut să-i revad pe Yellow Jackets feat. Mike Stern, pe care i-am văzut în urmă cu 10 ani la Stockholm, și, bineînteles, regret că nu o să-l ascult pe Horea Crisovan, un mare muzician. Salut ideea organizării acestui festival la înălțime și în aer liber.
Tabu vă recomandă:
Manic Street Preachers – 5 iulie – B’estfest
La începutul anilor ’90, Manic Street Preachers au „atacat“ scena britanică printr-o atitudine de revoltă îndreptată împotriva consumerismului și a ignoranței în fața problemelor sociale majore cu care lumea se confrunta. Au lansat un album care a fost un dezastru comercial, dar aclamat de critici, apoi au câștigat recunoaștere din ambele părți cu „Everything Must Go“, votat printre cele mai bune albume ale tuturor timpurilor. În prezent, The Manics’ reprezintă un political statement exprimat, așa cum ei înșiși au recunoscut, prin muzică.
Novelle Vague – 5 iulie – B’estfest
Trupa „vinovată“ de resurecția muzicii post-punk și new wave, al cărui nume este inspirat de noul val al cinematografiei franceze, va concerta la București în a doua zi de B’estival. Au reinterpretat hit-uri ale unor trupe care au făcut istorie în anii ‘80, dar care au rămas aproape necunoscute publicului larg, de la Buzzcocks, Joy Divisoin, Tuxedomoon, The Dead Kennedys până la New Order și Echo and the Bunny Men. Pe unele le-au cântat chiar mai bine decât cei care le-au lansat; cover-ul după „Dance With Me“ al punkerilor de la Lords Of The New Church, a devenit un hit, iar scene din videoclip au fost incluse într-un spot alături de alte secvențe din filme celebre alb-negru .
dEUS – 14 august – Stufstock
Hotellounge, The Ideal Crush, Nothing Really Ends, ne-au bântuit adolescența. Prima trupă indie belgiană de referință, a căror muzică a fost considerată, pentru o perioadă, „nemarketabilă“, este una dintre cele mai așteptate prezențe din vara aceasta. După o absență de aproape 8 ani, dacă nu punem la socoteală „Pocket Revolution“, trupa care a lansat trei albume minunate – experimentale, gălăgioase, bizare – revine cu un nou material. „Vantage point“, a fost lansat în luna aprilie și are deja un single, piesa „Slow“, o colaborare cu solista trupei The Knife, Karin Dreijer Andersson.