Concertul pe care Celine Dion trebuia să îl susţină pe 29 iulie 2020 la Arena Naţională din Bucureşti, amânat ulterior pentru 25 iulie 2021, a fost din nou reprogramat în contextul pandemiei de Covid-19. Evenimentul va avea loc pe 11 iunie 2023.
Biletele achiziţionate îşi păstrează valabilitatea, au anunţat joi seară organizatorii, Emagic. Participanţii la eveniment beneficiază în continuare de toate drepturile conferite de biletul de access achiziţionat şi se supun regulamentului organizatorului, termenilor şi condiţiilor distribuitorului de bilete (Eventim.ro şi Iabilet.ro) şi legislaţiei locale în vigoare.
Din cauza pandemiei şi a restricţiilor curente privind adunările publice, Celine Dion a fost nevoită să îşi reprogrameze din nou datele turneului ei „Courage”. Siguranţa şi sănătatea publicului sunt prioritatea numărul unu pentru artistă şi Concerts West/ AEG Presents, astfel, câteva dintre concertele din a doua parte a turneului european, care au fost amanate pentru 2021, au fost reprogramate pentru 2023. Concertele planificate să aibă loc vara aceasta la Tel Aviv, Nicosia, Attard, Atena, Bucuresti, Carhaix, Lucca si Nyon vor avea loc în perioada mai – iulie 2023.
Celine Dion a transmis: „Eram foarte nerăbdătoare să va întâlnesc pe toţi în Europa în această vara, dar, din păcate, din cauza situaţiei mondiale, lucrurile s-au tot amânat. Suntem foarte bucuroşi pentru spectacolele pe care le vom putea ţine în 2023 şi de abia aştept să va văd în sfârşit”.
Laura Coroianu, director Emagic, a declarat, potrivit news.ro: „Ne pare extrem de rău că suntem nevoiţi să reprogramăm concertul Celine Dion din nou, dar suntem foarte bucuroşi că Bucureştiul se numără printre oraşele care vor putea în continuare să găzduiască spectacolul. Evident, aceasta nu a fost decizia pe care speram să o luăm, dar respectând măsurile guvernamentale în vigoare – şi în timpuri de o incertitudine fără precedent – aceasta este acum singura noastră opţiune viabilă, pe care am fost nevoiţi să o acceptăm cu durere în suflet. Dorim să ne arătăm aprecierea faţă de fanii Celine Dion pentru răbdarea lor şi să îi recompensăm cu o tombolă unică, cu multe premii, în speranţa că vom mai alina aşteptarea. Aşa cum va puteţi imagina, amânarea concertului este la fel de neplăcută pentru noi precum este şi pentru fani şi în această lumină, rugăm publicul să ne acorde o mică perioada de timp pentru a pune la punct detaliile tombolei, situaţia voucherelor şi a altor aspecte pe care le implică această a doua reprogramare. Va mulţumim enorm pentru înţelegere, revenim cu detalii în cel mai scurt timp posibil”.
Mai multe detalii legat de concertul din 11 iunie 2023 vor fi disponibile în curând. Ultimele bilete pot fi cumpărate de pe celine.emagic.ro.