Literatura de specialitate a discutat intens despre un nou subiect: copiii își pot ignora obligația față de cei care le-au dat viață? Această întrebare a apărut pentru că mulți oameni se tem să spună „nu” părinților lor și sunt gata să-și sacrifice propriile interese și vise doar să nu le audă reproșurile. Din acest motiv, există mulți oameni care nu trăiesc viața pe care și-o doresc și care devin ostatici ai sentimentelor de vinovăție și datorii care sunt de fapt imposibil de rambursat.
Acest subiect este deosebit de sensibil și ar trebui să ne ajute să înțelegem unde se află acea linie subțire dintre recunoștință și sacrificiu.
Nu aș exista fără tine, dar nașterea mea a fost alegerea ta. Asta aud adesea părinții care își văd copiii ajunși la maturitate. De multe ori, copilul ajuns adult nu doreste să-și asume o responsabilitate pe care nu a cerut-o, cu care s-a trezit fără să fi avut un cuvânt de spus în privința asta și se va revolta. Copilul ajuns adult îi va spune părintelui „eu ți-am cerut să mă faci, să-ți sacrifici viața pentru mine și apoi să-mi ceri să traiesc așa cum vrei tu?” și va pleca departe de el.
Fraza preferată a părinților manipulatori sună cam așa: „Te-am purtat în pântece timp de 9 luni, nu am dormit noaptea și nici nu ți-am părăsit niciodată pătuțul – unde este recunoștința ta acum?” Dar acestea sunt lucruri naturale pe care le face fiecare femeie care a decis să devină mamă. În familiile tradiționale, grija este un lucru firesc, iar părinții au grijă de noul membru în mod firesc, de aceea nu va mai fi nevoie să se ceară recunoștința unui copil în viitor.
Ți-am dat atât de multe și îmi pare rău dacă asta a trecut neobservat
Încă din primele minute din viață, un copil le oferă părinților tot ceea ce au: aspectul, îmbrățișările lor, primele cuvinte. Dar părinții trebuie să aibă puterea și dorința de a observa tot ce face copilul lor pentru ei. Dacă lucrurile mici trec neobservate și dacă adulții sunt siguri că este necesar doar să satisfacă nevoile de bază ale copilului lor, nu este surprinzător faptul că acest copil nu va simți o legătură puternică cu familia lor în viitor.
Dorința de a avea grijă de părinții vârstnici s-ar putea să nu apară deloc. În cel mai bun caz, copilul adult ar putea continua să îndeplinească nevoile de bază ale părinților cumpărând produse, medicamente și plătind facturile, încercând în același timp să apară în casa lor cât mai rar posibil.
Părinții nu sunt întotdeauna cei mai buni prieteni ai copilului
Părinții joacă, fără îndoială, un rol important în viața fiecărei persoane, dar asta nu înseamnă că sunt singurii oameni din întreaga lume pe care se poate baza copilul lor. Din păcate, atunci când copiii și părinții au o neînțelegere, consideră că există o lipsă de sprijin sau că părinții le ignoră problemele lor. În plus, criticile părinților pot afecta chiar mai mult decât criticile unui străin și agravează situația și mai mult.
A fi adult înseamnă să-ți alegi singur calea și poate fi similar cu experiența de viață a părinților sau poate fi total diferit. Încă de la o vârstă fragedă, un copil știe ce își dorește, dar dacă părinții continuă să facă alegeri pentru el, va deveni un adult care va fi speriat de greșeli și care va depinde întotdeauna de circumstanțele lor și va transfera responsabilitatea vieții lor alți oameni. Dacă decideți să renunțați la propriul proces decizional doar de dragul îndeplinirii așteptărilor părinților, aceasta înseamnă că vă prefaceți că sunteți altcineva. Sacrificarea viselor pentru familie este cel mai bun mod de a genera resentimente, furie și durere și de a trăi cu ele pentru tot restul vieții.
Cel mai bun lucru pe care părinții îl pot face pentru copiii lor este să le ofere libertate și posibilitatea de a-și trăi viața. Dacă îl lași pe copilul tău să învețe din propriile greșeli; dacă respecți alegerea și dorințele copilului tău; dacă vă sprijiniți, ajutați și nu vă impuneți părerea, acești copii vor deveni oameni cu un sentiment natural de recunoștință și responsabilitate. Dacă în același timp părinții își petreceau timp pe ei înșiși, nu vor avea niciodată sentimentul că duc o „viață irosită”.