Tabu
HEALTHSlider

Coronavirus. Ar trebui să-ţi dezinfectezi telefonul? Ce spun experții

BBC a făcut o selecție a întrebărilor puse de cititori şi a oferit răspunsuri pentru cei care încearcă să se protejeze de epidemia de coronavirus.

Ar trebui să ne dezinfectăm telefoanele?

Despre coronavirus se știe că se transmite prin material biologic aruncat prin strănut şi tuse. Experţii cred, însă, că el poate supravieţui pe suprafeţe pe o perioadă mai lungă de câteva zile. Astfel, este important ca telefoanele să fie dezinfectate frecvent, acasă sau la serviciu. Majoritatea producătorilor de telefoane avertizează împotriva curăţării dispozitivelor cu substanţe pe bază de alcool, dezinfectant de mâini sau şerveţele dezinfectante, pentru că aceste substanţe ar putea deteriora stratul protector care acoperă ecranul.

Deteriorarea acestui strat ar putea face ca germenii să se „lipească” mai uşor de dispozitiv. Având în vedere că telefoanele din ultima vreme sunt rezistente la apă, ele pot fi curăţate cu apă şi săpun şi apoi şterse cu un prosop de hârtie. Verificaţi, însă, dacă telefonul este rezistent la apă înainte de a folosi această metodă.

Cât de afectaţi sunt copiii de coronavirus?

În general, copiii par să fie afectaţi puţin spre deloc de coronavirus, conform informaţiilor care vin de la specialiştii din China. Acest lucru s-ar datora faptului că sistemul lor imunitar poate elimina infecţia fără simptome sau cu simptome uşoare, asemănătoare unei răceli banale. Pe de altă parte, însă, copiii care au deja probleme pulmonare, precum astm sunt afectaţi mai puternic de coronavirus. Părinţii ai căror copii suferă de afecţiuni pulmonare ar trebui să fie mai atenţi pentru că virusul ar putea declanşa un atac de astm. Pentru majoritatea copiilor, însă, virusul se va comporta precum o infecţie respiratorie obişnuită.

Poate virusul să se răspândească de pe bancnote sau de pe monede?

Guvernul chinez a luat o iniţiativă în ceea ce priveşte banii – bancnotele şi monedele primite de bănci trebuie sterilizate înainte de a ajuns la consumatori pentru a reduce capacitatea de răspândire a virusului. Folosirea cardurilor contactless ar trebuie să minimizeze riscul adus de folosirea banilor cash, deşi şi acestea pot să găzduiască germeni şi virusuri. Cea mai simplă şi eficientă metodă este de a ne spăla pe mâini cu grijă după folosirea cardului şi banilor fie ei în formă de bancnotă sau monedă.

Care sunt diferenţele dintre coronavirus şi gripă?

Coronavirusul şi gripa împărtăşesc multe simtome similare, fapt ce le face dificil de diagnosticat fără un test specific. Simptomele cele mai evidente ale coronavirusului par să fie febra şi tusea. La gripă, printre simptome se mai numără şi durerile în gât, în timp ce persoanele infectate cu coronavirus ar putea să simtă greutăţi la respiraţie. Toţi cei care suspectează că ar fi fost infectaţi cu coronavirus nu trebuie să meargă la medicul de familie, farmacie sau spital ci să apeleze numărul de urgenţă pentru a primi indicaţii în legătură cu ce trebuie să facă mai departe.

Pot fi infectate animalele de companie?

Nu. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, nu există nicio dovadă că noul coronavirus se poate transmite de la om la animale de companie sau invers.

ARTICOLE SIMILARE

7 exerciții simple pentru un bust frumos și atractiv

Andreea Damian

Cristina Bălan e însărcinată. A dezvăluit sexul și numele bebelușului: „Băieții sunt foarte încântați”

Andreea Damian

De ce ni se usucă atât de tare pielea iarna și ce cremă este indicat să folosim

Andreea Damian

Utilizarea în exces a tehnologiei face să-ți crească niște coarne pe craniu

Andreea Damian

Doinița Oancea are un nou iubit

Andreea Damian

Anamaria Prodan rupe tăcerea: MOMENTUL în care Reghe și-a ieșit din minți și a atacat-o! “M-a amenințat că a pregătit niște nenorociri cumplite, că o să ne omoare!”

Tabu Tabu

Scrie un comentariu