Cristi Chivu a semnat astăzi, 29 iulie, contractul de vânzare cumpărare cu Grupul Å¢iriac Imobiliare pentru achiziționarea unui penthouse în clubul rezidential Stejarii. Cu o suprafață totală de teren de 99.360 mp și înconjurat de o pădure de stejari de 200 de ha, protejată, clubul rezidențial STEJARII reprezintă o valoare de piață a investiției de 230 milioane de Euro.
Potrivit comunicatului oficial, proiectul a fost lansat oficial pe piață în urmă cu 2 luni. “Am ales ce căutam: rafinament, lux și exclusivism.. Åži am luat decizia într-un moment în care vreau să dau familiei mele tot ce-i mai bun mai ales ca aceasta va crește în viitorul foarte apropiat. Mi-am dorit o locuință în mijlocul naturii, într-un proiect exclusivist, de aceea clubul rezidential Stejarii este locul perfect pentru locuința familiei mele.” a declarat Cristi Chivu.
Clubul rezidențial STEJARII este localizat în nordul capitalei și reprezintă o construcție demarată în toamna anului 2006. Complexul rezidențial de lux integrează 19 clădiri cu un regim de înălțime de S+P+4E și cu un total de 535 de apartamente cu câte 2 până la 7 camere. Apartamentele au suprafețe cuprinse între 108 și 604 mp, incluzând terasele vaste. Fiind o construcție desfășurată în 2 etape, prima fază a clubului rezidențial STEJARII constă în 286 de apartamente care se vor livra viitorilor rezidenți începând cu primul trimestru al anului viitor.
Clubul rezidențial STEJARII este primul proiect rezidențial din România care vă invită să alegeți dintr-o paletă de 34 de tipuri de apartamente. Proiectul oferă 1.230 de locuri de parcare, dintre care 212 sunt supraterane și 1.018 sunt subterane. „Clubul rezidențial STEJARII este un proiect pilot, dedicat unui segment de piață elitist, o excepție pe piața rezidențială românească. De aceea nu poate fi comparat cu alte proiecte existente. Decizia Dlui Chivu ne bucură mult. Este un argument în plus la faptul ca acesta apreciază valoarea, inovația și exclusivismo.” a declarat Constantin Merlușcă, Director Grup Å¢iriac Imobiliare.
Clubul rezidențial STEJARII este primul proiect rezidențial care integrează un club exclusivist cu: 2 piscine, una semi-olimpică acoperită cu posibilitatea de a se transforma în piscină semi-deschisă vara, prevazută cu vestiare, restaurant de zi și restaurant high cuisine, bar, 3 terenuri de tenis outdoor și 2 indoor, 4 piste de bowling subterane, patinoar, pistă de alergare în aer liber în zona pădurii de 3 m lățime și beauty salon & spa.
Clubul rezidențial STEJARII este „altfel” datorită unor particularități precum: poziționarea ca proiect de lux, localizarea în pădure, spațiile vitrate ample, finisajele elegante și moderne și facilitățile oferite de clubul exclusivist. De asemenea, targetul vizat este format din persoanele fizice cu venituri ridicate, cu un sistem de valori și de așteptări înalt.
1 comentariu