Cristina Cioran a născut prematur. Actrița trebuia să nască în luna septembrie, însă fetița ei, Ema, a ales să vină mai devreme pe lume.
Vedeta a transmis un mesaj, imediat după naștere. Cu ochii în lacrimi, îi ruga pe toți cei care o urmăresc să se roage pentru fiica ei.
„Sunt puternică, și fetița mea este puternică. A venit mai devreme, însă. Rugați-vă pentru mine și pentru ea. Mai mult pentru ea! Bebelușa este bine, respiră singură, abia aștept să o văd, nu mă așteptam la tot ce mi se întâmplă. Ultimul an din viața mea este total neașteptat”, este mesajul transmis de Cristina Cioran.
Ce probleme a avut Cristina Cioran în sarcină
Cristina Cioran era programată pentru a naște prin cezariană, bucurându-se de ajutorul unui medic priceput pentru faptul că avea un fibrom ce nu îi dădea pace. Aceasta se simțea foarte bine, așa că nimic nu oferea vreun detaliu cu privire la calvarul prin care trece acum.
„Fac cezariană, pentru că am un fibrom. Doamna doctor mă sună zilnic. Dar eu sunt foarte emotivă, irascibilă în perioada asta. Mă frământă, pentru că nu știu dacă o să mă descurc cu plânsetele copilului. Mă simt ca un butoiaș care se rostogolește. Mi s-au umflat și picioarele de câteva zile. Mi-am făcut toate poftele de la care mă abțineam. O să mă abțin după de la mâncare. Până acum totul evoluează perfect, totul e în parametrii. Am fost și la mare. Noul Năvodari e superb, am stat și la soare.”, a mărturisit Cristina Cioran într-o emisiune TV.