Cosmin Bumbuț (unul dintre cei mai celebri și mai premiați fotografi români) a petrecut o lună în Cuba ocolind cu perseverență orice traseu oficial, orice recomandare făcută de ghidurile celebre, și a surprins-o în instantanee care ascund povești uimitoare.
Tabu: De ce ai vrut să mergi în Cuba și nu în altă parte?
C.B: Păi, a fost cam așa: prietenul meu Voicu m-a întrebat în vară dacă să mergem, dar eu aveam alte proiecte atunci, și-am zis nu. Peste o lună mi-a zis: „Măi, eu cumpăr bilete de avion, vii?” și am zis „Da”. Acum câțiva ani, ne gândeam să facem o tabără foto în Cuba, dar ne trebuiau bani și era mai greu de obținut fonduri pentru 10 oameni. Probabil că acum a funcționat subconștientul. Ideea de atunci. Am plecat cu Voicu și cu Bogdan. (n. red. Voicu Bojan și Bogdan Croitoru au fost, alături de Cosmin Bumbuț, membri ai grupului „7 zile”.)
Tabu: Dar aveți/aveați un plan să scoateți un album cu materialul obținut?
C.B: Nimic. Am mers să vedem și să fotografiem dacă găsim ceva. Am mers la plezneală. N-am stabilit nimic dinainte.
Tabu: Povestește-mi despre confruntarea cu miturile despre Cuba. Ce credeai că e și cum este de fapt țara?
C.B: Mi-era frică că o să mă urmărească miliția când fac poze, că o să mă întrebe de ce fac una sau alta. Dar toate s-au dovedit a fi complexe de român care a trăit în comunism. De fapt, cubanezii n-au nicio treabă. Nici polițiștii cu turiștii. E poporul cel mai relaxat. Seamănă cumva cu spaniolii, calzi, primitori, prietenoși, zâmbitori. Totul e colorat, cald, romul e foarte bun. Åži peste tot e foarte curat. N-am simțit niciun miros de transpirație la niciunul dintre cubanezii întâlniți într-o lună.
Tabu: Ce trebuie să știe un turist obișnuit?
C.B: Trebuie să încerce să nu meargă pe căile guvernamentale, să ocolească traseele turistice impuse de guvern: autocarele lor, stațiunile lor, restaurantele lor. Tot ce e făcut acolo pentru turiști e făcut foarte inteligent: să ia banii occidentalului. De exemplu: mojito, cocktailul lor tradițional, era în restaurantele turistice minim 2 dolari. Într-un restaurant celebru, dintre cele în care se spune că a băut Hemingway, ajungea și la 6 dolari. Iar, într-un restaurant sau bar cubanez obișnuit era de 10 ori mai ieftin.
Tabu: Åži cum poți să faci diferența între restaurantul pentru turiști și celălalt?
C.B: Păi, nu intri în alea arătoase. Cauți bombele, despre care la prima vedere crezi că-s periculoase sau insalubre. Dar nici pomeneală, acolo sunt adevărații localnici cubanezi, în celelalte e plin de jineteros care sunt gata să-ți vândă orice la prețuri mult mai mari. Cred că Cuba e cea mai sigură țară în care am fost. N-am simțit nici cel mai mic pericol.
Tabu: Dar e o țară foarte săracă.
C.B: Săracă și nu prea, adică am văzut și-n România oameni săraci. Nu știu cum să-ți explic, dar pentru mine, inocența văzută în ochii lor a făcut să merite tot stresul și drumul lung. Dacă le lipsește ceva cubanezilor, aceea e libertatea de mișcare. Åži banii le lipsesc, dar cred că dacă intră capitalul american acolo, se duce dracului țara. O să fie o uriașă Mamaia.
Tabu: Zi-mi de culori. De ce sunt așa de colorat îmbrăcați?
C.B: Se îmbracă așa cum sunt: veseli. Ei cântă și dansează pe străzi, în case.
Tabu: Ce te-a surprins cel mai tare?
C.B: Pare că sunt din altă specie. Îmi amintesc de comunismul de la noi: gri, încruntat, trist. Prăfuit. Nu ne bucurăm că trăim. Cubanezii sunt colorați, dezbrăcați, se bucură de viața lor. E mult alb. Nu țin minte să fi fotografiat oameni îmbrăcați în negru sau gri.
Tabu: Pare tot timpul că ești într-un film sau într-o pictură.
C.B: Da. Am fost în locuri despre care ghidul pe care-l aveam scria că-s neinteresante, să nu mergem. Iar noi tocmai pe alea le alegeam. Într-un oraș, am coborât din tren, am pornit pe stradă și parcă eram într-un decor de western. Așteptam să iasă pistolarii de după colț.
Tabu: Care e istoria din spatele fotografiei cu copilul pe capotă?
C.B: Sincer, n-am nicio poveste în spate. Femeia îl îmbrăca sau ceva de genul ăsta. Am trecut și am tras din întoarcere. Cam toate pozele așa le-am făcut. Nu le premeditam, a funcționat instinctul.
Tabu: Åži fotografia cu fata care doarme?
C.B: Fotografia aceea am făcut-o într-un tren. Era în vagon cu noi și era cel mai fotogenic cuplu din vagon, cel mai tandru. Era un vagon cum sunt și cele de pe la noi, fără compartimente, numai că avea scaune de plastic sau lemn și în loc de geamuri avea niște panouri de lemn. Care culisau, de fapt cădeau ca niște ghilotine. Când erau închise, lumina de afară nu mai ajungea înăuntru.
Tabu: Dar cum de te lăsau să le faci poza când ei erau în casă și tu pe stradă?
C.B: Ceream voie și majoritatea îmi zâmbeau și mă lăsau. Uneori nu ceream acordul și trăgeam pe furiș, dar, oricum, nu cred că s-ar fi supărat.
Tabu: Când privești acum înapoi, care e cea mai puternică amintire?
C.B: N-am amintiri, ci întâmplări, au fost foarte multe întâmplări. Dar îmi amintesc ritmul… și starea de imponderabilitate cumva; timpul care curge foarte încet și faptul că m-am simțit fără nicio grijă. Poate și pentru că n-am avut e-mail o lună, nici calculator. Doar griji de genul unde dor-mim, ce mâncăm și ce mai vedem sau ce marcă de rom să mai bem.
Cuba:
Ofertele turistice pentru Cuba au tarife între 1.500 și 2.500 de euro pentru un sejur de 7 zile. Conform legii, ca turist care nu vine cu un grup organizat, poți să locuiești în hotel sau la Casa Particular, un fel de pensiuni autorizate de Guvern.
Tariful pentru o noapte la acest gen de pensiuni este aproximativ 25 de dolari, cu micul dejun inclus, pentru o cameră dublă.
Un bilet de avion costă între 850 și 2.000 de euro, depinde de perioada pentru care faceți rezervarea, dar și dacă rezervați cu mult înainte de data plecării.
În cazul în care te hotărăști să pleci fără să apelezi la o agenție de turism, e bine să știi că ai nevoie de viză (Ambasada Republicii Cuba în România Tel/Fax: (0040-21) 211.89.16, E-mail: [email protected])
1 comentariu