Tabu
CULTURESlider

Cultura Online ⎥ Intersecțiile de miercuri cu Tatiana Țîbuleac

Astăzi, de la ora 19:30, în cadrul celui de-al șaptelea sezon al proiectului „Intersecțiile de miercuri”, are loc un dialog online între Svetlana Cârstean și Tatiana Țîbuleac despre scris, cărți, emoție și renegarea ei. 

Imaginea Intersecțiilor de miercuri este realizată, în Sezonul 7, de ilustratorul Andrei Măceșanu.

Sezonul 7 al Intersecțiilor de miercuri continuă online, încă în maniera anului istoric 2020, dar cu privirea îndreptată către viitor, cu speranța revederii reale și plini de curiozitate pentru ceea ce urmează în viețile noastre ale tuturor.

Acest sezon începe cu o invitată alături de care organizatorii își doresc să pună cele mai reale cuvinte peste stările prin care trecem cu toții de exact un an de zile. 

Tatiana Țîbuleac este scriitoare. S-a născut la Chișinău, unde a lucrat ca jurnalistă și locuiește de ceva vreme la Paris, alături de familia ei. Cele două cărți ale sale, Vara în care mama a avut ochii verzi și Grădina de sticlă, au fost un coup de foudre intens atât pentru public, cât și pentru criticii și traducătorii din diverse țări. 

În prima Intersecție din 2021, într-un timp în care cruzimea, dulceața, absurdul și nevoia de umanitate se combină perfect, exact ca în cărțile Tatianei Țîbuleac, sunteți invitați să pășiți în universul literar fascinant al acestei scriitoare contemporane atât de apreciate.  

Intersecțiile de miercuri este un proiect creat și dezvoltat de scriitoarea Svetlana Cârstean. În prezent, Intersecțiile se desfășoară în cadrul unui parteneriat de durată cu BRD Societe Generale. 

Primul sezon al Intersecțiilor a avut loc în 2015, în cadrul candidaturii Bucureștiului pentru competiția Capitală Culturală Europeană 2021. Intersecțiile de miercuri Sezonul 7 este un proiect finanțat de Fundația9, co-produs și găzduit de Rezidența BRD Scena9.

Puteți asculta toate edițiile din Sezonul 4 al Intersecțiilor de miercuri în varianta podcast la: https://soundcloud.com/intersectiiledemiercuri

ARTICOLE SIMILARE

„Lacul lebedelor”, într-o nouă montare pe scena Operei Naționale București

Andreea Damian

Actrița Diana Cristescu, cunoscută pentru roluri din filme precum ”4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”, a murit la 56 de ani

Andreea Damian

Ce mai fac graviduțele Laura Cosoi și Dana Rogoz în plină pandemie

Tabu Tabu

Secretele de beauty ale celebrităților de la Hollywood, dezvăluite de expertul care le face să arate uimitor

Andreea Damian

Sărbătoritul zilei de 19 iulie

realitatea

Catrinel Sandu, nuntă în secret în România! Prima imagine în rochie de mireasă

Andreea Damian

Scrie un comentariu