Tabu
PEOPLESlider

Cum a ajuns Florin Piersic la septicemie. Actorul a fost operat din nou

Florin Piersic a fost operat joi la Spitalul Foișor din București, unde medicii i-au îndepărtat proteza de la genunchi de la care au pornit toate problemele îndrăgitului actor.  

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anuntul a fost făcut joi de medicii de la Spitalul Foișor, unde a fost transferat îndrăgitul actor. Acolo a fost supus unei intervenții chirurgicale, care s-a încheiat în urmă cu puțin timp și prin care i-a fost îndepărtată proteza de la genunchi, care întreținea infecția din organism.

„În urma investigațiilor efectuate la spitalul nostru, având în vedere starea gravă a pacientului Florin Piersic, s-a constituit o echipă compusă din medici ortopezi, ATI, infectioniști și medic cardiolog și s-a decis efectuarea intervenției chirurgicale în regim de urgență. A fost extrasă proteza de genunchi, s-a practicat asanare extinsă și implantarea unei proteze tip spacer cu caracter temporar, purtătoare de antibiotic. În prezent pacientul se află în secția ATI, în stare stabilă”, a transmis Spitalul Foișor.

Mutarea de la Balș a fost decisă după, ce la prima oră, Florin Piersic a fost supus unei investigații imagistice.

Joi dimineață, Florin Piersic a fost preluat cu ambulanța de la Institutul Matei Balș și transportat într-o altă unitate medicală, unde i s-a făcut un PET CT – o procedură imagistică foarte complexă, de medicină nucleară.

​Florin Piersic a avut o infecție generalizată (septicemie) care i-ar fi putut pune viața în pericol, a declarat miercuri Florin Crișan, managerul Institutului Inimii din Cluj-Napoca, pentru HotNews.ro. Actorul în vârstă de 88 de ani a fost transferat de la Cluj la Institutul de Boli Infecțioase Matei Balș din București, cu un avion SMURD.

Potrivit medicilor clujeni, actorul s-a infectat, cel mai probabil, de la o branulă.

„Situaţia era a unui pacient cu septicemie, cu o infecţie generalizată în sânge, cu un tratament antibiotic complex, dar care avea două particularităţi, şi anume două zone protetice: proteză de genunchi şi material protetic în inimă, adică stimulatorul cardiac cu cele două sonde ale lui. Este un principiu cunoscut în medicină că materialele protetice nu se pot apăra, nu au o imunitate suficientă în faţa unei infecţii severe, altfel spus, în acele zone germenii bacterieni se colonizează şi se sustrag tratamentului antibiotic astfel încât un principiu general spune aşa că ar trebui extrase toate materialele protetice pentru a da posibilitatea tratamentului antibiotic să acţioneze împotriva germenilor care determină infecţia septicemică. Ar fi trebuit extrasă proteza de genunchi. Sigur, este o acţiune pe care nu ne-o putem noi asuma, nu aparţine specialităţii noastre, dar în acelaşi timp, din nefericire, cum sigur putea să fie de aşteptat, s-au infectat şi sondele stimulatorului cardiac, sonde care sunt direct în inimă”, a explicat miercuri dr. Horia Roşianu de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca.

Sursa: Tabu.RO

ARTICOLE SIMILARE

Da semne de violenta? Te loveste? Paraseste-l imediat!

realitatea

4 metode simple prin care scapi de mahmureala

realitatea

Sebastian Stan devine Tommy Lee! Primele imagini din serialul despre relaţia toboşarului cu Pamela Anderson

Andreea Damian

Mirela Retegan a refăcut Gașca Zurli și pleacă în turneu în noua formulă

Andreea Damian

Un nou film despre viaţa lui Whitney Houston. Actriţa care o va interpreta pe cântăreaţă

Andreea Damian

Designerul Cristina Săvulescu e copia fidelă a mamei soțului sau, fosta crainica TV Delia Budeanu

Tabu Tabu

Scrie un comentariu