Tabu
PEOPLESlider

Cum a apărut mama Cleopatrei Stratan la nunta fiicei sale. Ținuta sa a stârnit multe comentarii

Cleopatra Stratan și Edward Sanda s-au religios, la doar opt zile de când au spus „DA” în fața ofițerului de stare civilă. Ceremonia a avut loc la Chișinău, într-un cadru intim, fără nași, doar cu familia.

În 14 august, Cleo și Edy au devenit o familie și în acte, iar petrecerea dată în cinstea cununiei lor a fost una desprinsă din basme. A avut loc în Snagov, dar la acel moment, tinerii nu au făcut și cununia religioasă. Au păstrat momentul doar pentru ei și familiile lor apropiate, iar evenimentul a avut loc într-o biserică din Chișinău, o săptămână mai târziu.

„Ne-am cununat în fața lui Dumnezeu, la Chișinău! Mulțumim Doamne pentru tot ce trăim!”, au spus cei doi soți imediat după cununia religioasă.

Fiica lui Pavel Stratan a uimit pe toată lumea cu ținuta aleasă pentru acest eveniment deosebit. Tânăra a optat pentru o rochie de mireasă extrem de frumoasă și simplă.

La cununia religioasă de duminică, 22 august, cea care a atras atenția a fost mama artistei. Rodica Stratan a îmbrăcat o rochie până la genunchi, închisă la culoare. În biserică, pe toată perioada slujbei a purtat batic pe cap, la fel ca și celelalte femei prezente la eveniment. A renunțat la accesoriu doar atunci când a făcut o poză.

Edward Sanda a fost cel care le-a arătat fanilor o fotografie alături de întreaga familie, apare alături de soție, de socrii, dar și de părinții lui și sora mai mică.

ARTICOLE SIMILARE

6 tehnici de lifting facial pe care să le încerci acasă

Andreea Damian

Cum îi răspunde Chris Rock lui Will Smith după ce a fost pălmuit la gala Premiilor Oscar

Andreea Damian

TOP 10 – Bărbaţi celebri care şi-au înşelat partenerele

realitatea

NICOLETA LUCIU pleaca definitiv in Statele Unite?

Uleiurile îți hidratează cu adevărat pielea?

Tabu Tabu

Gwen Stefani spune că se află la finalul carierei sale muzicale

realitatea

Scrie un comentariu