Interpreta de muzică populară Emilia Ghinescu are 43 de ani și trei copii, dar arată uimitor. Artista se numără printre vedetele care au învins lupta cu kilogramele suplimentare nedorite.
Cântăreața a reușit să scape de mai bine de 10 kilograme fără a apela la vreo intervenție de micșorare a stomacului.
„Am slăbit 10 kilograme într-un timp destul de scurt, două luni și ceva. Vreau să precizez că nu am făcut nicio micșorare de stomac, eu am avut mereu grijă de mine. Cel mai mult am avut în viața mea 78 de kilograme, după ce l-am născut pe Andrei. Atunci am ținut regim și în jumătate de am ajuns la 48 de kilograme. Dar, în ultimii ani, deși nu am trecut de 59 de kilograme decât pe perioada sarcinii, aveam un prag pe care nu puteam să îl depășesc, între 54 și 56”, a dezvăluit Emilia Ghinescu.
Artista de muzică populară a precizat că, în cazul ei, dietele nu au avut niciun rezultat, așa că a decis să micșoreze porțiile de mâncare și așa a reușit să slăbească și să ajungă la o siluetă de invidiat.
„Țineam tot felul de diete, dar degeaba, pentru că lăsam dieta și puneam la loc. Atunci am decis că trebuie să fac ceva. Practic, am început să reduc la jumătate cantitățile de mâncare. Nici la evenimente nu mai mănânc. Dacă plec de acasă iau mereu mâncarea mea, cea sănătoasă, adică legume la grătar, carne la grătar și altele. Dar nu mănânc sarmale, tort sau dulciuri, este destul de greu. Așa am reușit să ajung la 49.5 și sunt foarte fericită”, a adăugat ea.