Impactul real al menstruației asupra femeilor și a societății este subestimat, spun cercetătorii. Aceștia cred că durerile menstruale afectează productivitatea femeii la locul de muncă și la școală cu până la 9 zile pe an.
Oamenii de știință olandezi au chestionat peste 32.000 de femei cu vârste cuprinse între 15 și 45 de ani pentru a evalua productivitatea scăzută asociată cu durerile mentruale. Ei au măsurat productivitatra atât la locul de muncă, cât și la școală, dar și din timpul liber a femeilor aflate la menstruație. Adică ceea ce literatura de specialitate numește prezenteism.
Prezenteismul este situația în care o persoană are sentimentul că trebuie să meargă neapărat la muncă, chiar dacă persoana respectivă este prea bolnavă, stresată sau distrată pentru a putea fi productivă. Aceeași denumire se aplică persoanelor care au sentimentul că este necesar să rămână la lucru peste orele de program, pe bani puțini, chiar dacă nu este nevoie.
Studiul, publicat joi, a constatat că în jur de 1 din 7 femei, adică sub 14% din ele, și-a luat liber de la serviciu sau de la școală pe durata menstruației, iar 3,5% au spus că acest lucru s-a întâmplat la fiecare sau aproape fiecare ciclu menstrual. Aproximativ 81% dintre participante au declarat că au fost mai puțin productive din cauza simptomelor menstruale. În medie, ele au lipsit de la locul de muncă sau de la școală 1,3 zile pe an din cauza menstruației și în medie, pierderea productivității a fost echivalentă cu 8,9 zile pe an.
Studiul, publicat în jurnalul medical BMJ Open, a constatat că, atunci când femeile au spus că sunt bolnave (ca urmare a durerilor menstruale), doar 1 din 5 a spus angajatorului sau profesorilor motivul real al absenței lor. Discuțiile despre menstruație și dureri menstruale rămân însă tabu. Este nevoie de o mai mare deschidre cu privire la impactul durerilor menstruale asupra muncii, iar companiile ar trebui să fie mai îngăduitoare cu angajatele.
Prezenteismul este un aspect negativ care, dacă nu este prevenit, minimizat sau gestionat corect, poate duce la apariția unei serii de probleme în rândul angajaților, cum ar fi depresia, dependența de alcool, droguri sau medicamente, cafea, tutun, dulciuri, supramuncă sau sporturi extreme, boli profesionale, accidente de muncă, care au ca urmare o creștere corespunzătoare a cheltuielilor medicale pentru tratamente și recuperare.
În câteva țări asiatice se oferă concediu medical femeilor care suferă de dureri menstruale, a declarat Danielle Keizer, fondator al organizației Menstrual Health Hub, pentru CNN. Pentru că randamentul angajatelor este puternic afectat în perioada menstruaţiei, Indonezia, Japonia, Vietnam, Coreea de Sud, Taiwan și China au acordat dreptul la concediu menstrual.
1 comentariu