Parfumurile au fost create ca să ne bucure simțul olfactiv dar și ca să ne ofere un instrument prin care să ne exprimăm personalitatea, altfel decât prin haine, bijuterii și accesorii. Și adevărul este că puține lucruri se compară cu sentimentul de a purta un parfum care să ți se potrivească perfect. Parcă farmecul tău crește instant și ai mai multă încredere cu fiecare pas pe care îl faci, în orice încăpere ai păși. Dar, opțiunile pe piață sunt extraordinar de variate, ceea ce poate face din alegerea unui parfum un proces destul de copleșitor.
De aceea am alcătuit un mic ghid, în care explorăm lucrurile bine de luat în seamă atunci când alegi un nou parfum pentru tine. Ne vom ghida după personalitate, stil de viață dar și preferințe personale. Hai să vedem cum faci să alegi.
Primul pas în alegerea de parfumuri este să îți înțelegi cât mai bine personalitatea. Asta vrei cel mai mult să pui în valoare, nu? Te simți o femeie energică și veselă sau mai degrabă o fire caldă și blândă? Ești o femeie sofisticată și elegantă sau preferi să îți evidențiezi latura creativă și jucăușă? Există parfumuri femei potrivite pentru fiecare personalitate, descopera gama completa parfum femei pe Emag.
Dacă ești o persoană energică și activă, parfumurile proaspete și florale pot fi alegerea perfectă. Notele de citrice și cele de fructe în general, vor completa într-un mod ideal acest tip de personalitate.
În cazul în care ești o femeie senzuală și pasională, orientează-te către parfumuri femei cu note orientale sau lemnoase. Aceste arome misterioase și seducătoare vor sublinia farmecul tău natural și vor lăsa o impresie memorabilă oriunde te-ai afla.
Iar dacă ești o persoană caldă și blândă, alege dintre acele tipuri de parfumuri femei cu note dulci, precum fructele și florile de vară. Arome precum vanilia sau moscul se vor potrivi de minune cu personalitatea ta.
Bun, acum că ai înțeles cam ce ar fi mai potrivit pentru personalitatea ta, hai să vorbim puțin și despre notele din compoziția unui parfum. Fiecare parfum are trei tipuri de note principale: există note de vârf, note de mijloc și note de bază. Hai să vedem cum funcționează fiecare dintre ele și cum se dezvoltă pe parcursul unei zile întregi de purtare, ca să știi cum să alegi mai bine.
Notele de vârf sunt primele arome pe care le simți imediat ce pulverizezi primul puf din parfumul ales. Ele sunt ușoare și foarte trecătoare și au rolul de a adăuga prospețime parfumului. Exemple de note de vârf includ citricele, bergamota sau merele verzi.
După ce dispar notele de vârf, apar în „luminile reflectoarelor” notele de mijloc. Ele alcătuiesc „esența” parfumului și sunt, de obicei mai complexe și mai rafinate. Printre notele cele mai comune de mijloc se regăsesc aromele florale precum trandafirul, iasomia sau lavanda și e bine să știi că acestea rezită undeva până la două trei ore.
Ultimele și, la propriu, cele din urmă, dar și cele mai persistente, sunt notele de bază. Acestea încep să se facă simțite după ce parfumul s-a așezat bine pe pielea ta și după ce notele de mijloc și de vârf și-au terminat rolurile. Printre notele de bază regăsim arome lemnoase precum cedrul sau patchouli sau diferite arome orientale precum vanilia și moscul. Acestea vor avea și cea mai lungă purtare și te vor însoți până la final de zi.
Acum lucrurile ar trebui să fie puțin mai clare, dar tu încă să nu știi exact ce miroase mai bine pe pielea ta. Așa că poți merge cu aceste cunoștințe în magazine, ca să te joci și să testezi mai multe parfumuri. Poți încerca testere fie pe încheietura mâinii, fie pe o bucată specială de hârtie pentru testare pe care o vei găsi pe rafturile magazinelor. Cel mai bine este să testezi pe propria piele, pentru că parfumurile miros diferit pe persoane diferite. Asta pentru că fiecare piele are ph-ul ei propriu, iar asta influențează efectul parfumului. Așa că, după ce ai testat, vezi cum se comportă acel parfum pe timpul unei zile întregi. Așa îți vei da seama mai bine despre diferențele dintre notele de vârf, de bază și de mijloc.
Mai apoi, poți căuta acel parfum în magazinele online, ca să vezi dacă nu cumva găsești și un preț mai avantajos pentru tine și bugetul tău.
Și nu uita că alegerea parfumului este o experiență personală și subiectivă. Indiferent de tendințele actuale, este important să alegi un parfum care îți reprezintă autentic personalitatea și cu care te simți încrezătoare. Dacă un anumit parfum te face să te simți puternică și frumoasă, atunci acela este parfumul tău unic, indiferent de ce spun alții sau de ce este la modă în momentul respectiv. Lasă-te inspirată de propria personalitate, de propriul instinct și cu siguranță vei reuși să găsești acel parfum ideal care să te pună cel mai bine în valoare.
Sursa: Tabu.RO