Jasmine a fost una dintre prezențele feminine din showbiz-ul autohton care reușea să sucească mințile bărbaților de câte ori își unduia corpul. Nici acum, la cei 44 de ani ai săi, nu trece neobservată, căci celebra dansatoare din buric nu s-a schimbat prea mult.
Anii au trecut iar înfățișarea blondinei a cam suferit modificări evidente. Trupul lui Jasmine nu mai e la fel, a mai pus câteva kilograme și se vede că e ceva mai „pufoasă”.
Însă acest aspect nu pare să o deranjeze prea mult pe celebra dansatoare, își vede liniștită de viața ei.
Jasmine a fost nevoită să se mute din casă, cu tot cu mobilă, după ce iubitul milionar a părăsit-o pentru că l-ar fi înșelat cu cel mai bun prieten, scrie Cancan.
În urmă cu câțiva ani, la scurt timp după ce s-a despărțit definitiv cu Leo de la Strehaia, Jasmine a fost acționată în instanță de acesta. La acea vreme, Leo pretindea ca blondina să-i înapoieze o sumă mare de bani, pe care susținea că i-a investit în ea, în timpul relației.
Cât despre fostul ei amant, Leo de la Strehaia, Jasmine a spus anterior că a lăsat acest episod în urmă. Dansatoarea din buric a declarat că și-a șters din minte perioada pe care a petrecut-o cu el. Însă, ea a precizat că relația cu acesta a marcat-o, deși i-a iertat ”toate răutățile”.
”M-am curăţat de această persoană. Cu el este o perioadă ştearsă şi aruncată la gunoi. Mi-a fost greu să mai am încredere în bărbaţi, dar am iertat toate răutăţile”, a spus Jasmine, în urmă cu ceva timp.