Zilele acestea, actrița și soțul ei și-au achiziționat o casă în Viscri, cadou de aniversarea lor. Dana Rogoz și Radu Dragomir au ținut să împărtășească vestea cu prietenii lor virtuali și le-au arătat și câteva imagini cu locuința respectivă.
“Această e căsuța noastră, pe care am cumpărat-o de curând. Ne doream de mult timp să facem o astfel de investiție. Ani de zile am căutat prin satele din Transilvania o căsuță pentru noi. Și cred că pandemia, cu toată perioada de lockdown, ne-a încurajat și mai tare să facem acest pas. După cum vedeți, e foarte mult de lucru la ea. Trebuie consolidată, trebuie restaurată, așa că mă aștept ca
renovarea să dureze câțiva ani. Dar momentan ne e foarte bine și stand în rulotă în curtea ei, făcându-ne planuri de cum va fi, într-o zi. În a 194 a zi din an am făcut o lungă plimbare prin sat – eu cu Lia în cărucior, Radu cu Vlad în biciroaba – să ne cunoaștem mai bine vecinii. @ Viscri”, a scris Dana, după care a revenit cu încă un mesaj. “E foarte frumos acest nou început. Cumpărăm pâine caldă de la casă de lângă biserică, legume și fructe de la dubițele care trec zilnic prin sat și care își anunță marfă prin difuzoare, aflăm
de la vecini povestea casei noastre și poveștile lor de viață, dormim în continuare în rulotă spre mirarea multora de aici, ne împrietenim cu câinii satului, pe care Vlad îi hrănește cu tot ce găsește prin frigiderul nostru, ne sună toți prietenii de la București și ne facem planuri de cum vom petrece verile împreună la Viscri. #Viscri #început #acasainsat”, a continuat aceasta.