Liviu Vârciu locuiește cu partenera lui, Anda Călin, și cei doi copii ai lor într-o vilă de lux din zona Băneasa.
Actorul și prezentatorul și-a construit casa mult visată cu ajutorul lui Nea Mărin, care i-a împrumutat o sumă semnificativă de bani.
„La subsol e buncăr: am beton de 350, fier de 25… Am băgat să fie… Dacă vine bomba atomică, buncărul meu ţine”, spunea artistul când a demarat lucrarea. Pe atunci el anunța că la subsol vor fi garajul, o cameră tehnică, o cramă şi un studio de înregistrări. La parter erau livingul, un birou, bucătăria, un dinning şi o terasă de 50 mp. La primul etaj, Liviu Vârciu spunea că va avea trei dormitoare cu trei băi, iar la ultimul nivel erau prevăzute o sală de cinema, o saună şi un centru spa.
Artistul a fost cel care a supravegheat construcția casei lui, mereu a mers pe șantier și nu i-a scăpat din ochi pe muncitori. Actorul și-a dorit să iasă totul așa cum și-a propus și a și reușit.
Casa este inspirată parcă din vilele vedetelor internaționale, au elemente decorative din natură, elemente de marmură, construcția pătrată vine cu elemente de modernitate, lumini cu topic de galaxie și canapele albe, dar și un mic cinema, scrie a1.ro.
La parter, Liviu Vârciu are un living spațios, cu o canapea albă foarte încăpătoare. Acolo se relaxează de obicei cu Anda Călin și cu cei doi copii ai lor. La parter au și o bucătărie, dar și o baie de serviciu. La etaj sunt dormitoarele, dar și cinematograful lui.
„Pentru că sunt pasionat de filme, în casă am amenajat un mic cinema, de opt locuri. Am deja sute de filme, pe DVD-uri şi Blue Ray, pe care le-am plătit, pentru că eu respect artiştii. Nu sunt adeptul descărcării filmelor gratis, de pe internet”, a spus Liviu Vârciu într-un interviu la un post de televiziune.
Sursa: Tabu.RO