Cu câteva săptămâni înainte de Sărbători, Chef Cătălin Scărlătescu a ajuns pe mâna medicilor. Celebrul bucătar și-a făcut o operație estetică. Este vorba despre o blefaroplastie, adică îndepărtarea excesului de piele din jurul ochilor.
El pare să continue astfel transformarea pe care a început-o acum trei ani, când a slăbit aproape 50 de kilograme. Juratului de la „Chefi la cuțite” și-a rezolvat astfel problemele de sănătate și, se pare, vrea și un look mai proaspăt.
Cătălin Scărlătescu are un look mai proaspăt
Click! notează că Scărlătescu era deranjat de lascitatea pleoapei superioare, iar un specialist i-a recomandat o operație de blefaroplastie. Procedura a durat o oră, timp în care, sub anestezie locală, chefului i s-a îndepărtat cu ajutorul bisturiului pielea în exces. Într-o săptămână, el s-a și vindecat. O astfel de intervenție costă aproximativ 1.000 de euro, mai precizează sursa citată.
Chef Scărlătescu a slăbit aproape 50 de kilograme
Chef Cătălin Scărlătescu spune a slăbit de nevoie, căci se simțea rău, dar a făcut-o sănătos.
„Aveam glicemia 295 și mă duceam spre cimitir. Acuma am luat-o spre club. Eram obligat să slăbesc. Asta ca să pot să mai gătesc în viața asta. Mănânc absolut orice, dar cantități foarte mici. Până acum nu încăpeam în haine. Acum, mai nou, încap în haine. Eu am mai slăbit de două ori în viața mea. O dată am slăbit 25 de kilograme și m-am îmbolnăvit, pentru că nu am făcut-o ca lumea. Și a doua oară am făcut-o ca lumea… Sunt mai ușor cu 48 de kilograme, am întinerit cu vreo 30 de ani. Pot să mă leg la șireturi fără probleme. M-am apucat de sport. Am întinerit”, a susținut în trecut Scărlătescu.