Tabu
PEOPLESlider

Cum arată Cristina Joia după operațiile la nas (FOTO)

Cristina Joia a trecut printr-o experienţă tare neplăcută în luna noiembrie a anului trecut când a fost agresată de o femeie, într-un magazin din Bucureşti. Din cauza loviturii puternice, ea a fost operată de urgenţă, apoi a mai suferit încă o operaţie de reconstrucţie nazală.

Designerul de la „Visuri la cheie” a renunţat la mască pentru prima oară într-un platou de televiziune. Aceasta a vorbit şi-a arătat urmele loviturii. Extrem de emoționată și copleșită de momentul expunerii, Cristinei i s-au umplut ochii de lacrimi când și-a dat masca jos.

„Este prima dată când îmi dau masca în public după incidentul din noiembrie. Este prima oară când oamenii mă văd aşa! Este foarte greu de descris, am fost la restaurant şi îmi era greu să îmi dau masca jos. Este un lucru pe care îl văd în fiecare dimineaţă când mă trezesc. Ieri a fost procesul, prima înfăţişare. Eu am fost foarte curajoasă, dar în momentul în care am văzut-o (n.r. – pe agresoare), am simțit că mi se strânge inima. Am privit-o puţin, era la trei metri de mine, dar totul a durat foarte puțin. Judecătorul a analizat procesul și s-a dat o amânare. Avocata ei a cerut o amânare pentru a analiza probele”, a mărturisit Cristina.

Cristina a spus că urmează un drum lung pentru a se putea face dreptate în cazul ei. „Mi-am dat seama că este un drum lung şi că trebuie să merg până la capăt. Mă gândeam de ce unii oameni renunță (n.r. – la procese). Pentru că trebuie să alergi după acte, după rapoarte medicale, după avocați. Sunt multe lucruri care te consumă – timp, nervi, angoase… Oamenii trebuie să înțeleagă, după toată povestea asta, mesajul corect: nu că nu trebuie să spunem ce simțim, ci că nu este despre abandon, chiar dacă este greu. Pentru a nu mai exista pe viitor”, a mai spus Cristina în emisiunea lui Cătălin Măruță.

ARTICOLE SIMILARE

Secretele unui machiaj care rezistă într-o zi caniculară

Andreea Damian

The Guardian face topul celor 10 lucruri de făcut în Cluj-Napoca

Andreea Damian

Heidi Klum, eclipsată de o româncă, la Cannes

Andreea Damian

Invata sa-ti faci rochii acasa si adauga un strop de unicitate imaginii tale

realitatea

În Norvegia, echipa feminină de handbal pe plajă nu mai vrea să poarte bikini

Andreea Damian

Cineva a înregistrat cum crește rubarba (la propriu) și a ieșit un sound cel puțin interesant

Dora Constantinovici

Scrie un comentariu