Simona Sensual a ajuns la vârsta de 41 de ani și are o ocupație, la care foarte puțină lume s-ar fi așteptat.
Simona Sensual a fost pe prima pagină a tabloidelor pentru o perioadă destul de lungă de timp, fiind prezentă în majoritatea emisiunilor de scandal din showbiz. Totuși, se pare că acest stil de viață nu i s-a mai potrivit, motiv pentru care a decis să se retragă și să aibă un trai mai liniștit, departe de scandaluri, bâîrfe și camere de filmat.
Fosta vedetă duce o viață simplă, lipsită de scandaluri mondene. În cea mai mare parte a timpului, Simona pictează, aceasta fiind marea ei pasiune, încă de când era un copil. De asemenea, fosta blondina își dedică majoritatea timpului afacerii pe care a pus-o pe picioare, care îi aduce foarte multă satisfacție.
În prezent, Simona administrează un centru de panificație în București, din care obține venituri considerabile. Deși nu a adunat o super avere, ea nu poate nega faptul că situația ei financiară nu este deloc rea. Mai mult decât atât, vedeta și-a deschis și o cafenea în Capitală, de care se ocupă de una singură.
Prin această cafenea pe care o administrează și gestionează de una singură, Simona Sensual are grijă de copiii nevoiași, care se află în centrele de plasament. Astfel, vedeta direcționează 20% din profitul afacerii către acești copii care au nevoie de sprijin.
„Nu o numesc chiar afacere, este un proiect de suflet în care am investit timp, energie, și multe sentimente. Este non-profit. Încerc prin afacerea pe care o am să ajut cât pot mai mulți copii din centre de plasament. 20% din profit se duc înspre ei”, a declarat bruneta pentru viva.ro, în luna noiembrie a anului 2023.
Sursa: Tabu.RO