Toată lumea se simte sau ar trebui să se simtă fericită de sărbători. Reuniunile cu familia de Crăciun, desfacerea cadourilor, masa festivă, petrecere de Revelion cu prietenii sunt motive de bucurie și exaltare. Dar pentru un număr semnificativ de persoane, sărbătorile vin la pachet cu tristețe, melancolie, anxietate, singurătate. Iar cauzele pot fi diverse: oboseală, presiune financiară, stres, întâlnirile cu rudele.
Specialiștii cred că depresia de sărbători poate fi declanșată de tulburarea afectivă sezonieră, care apare și reapare toamna și iarna.
Cum identifici depresia de sărbători?
Persoanele care experimentează stări depresive de sărbători pot prezenta simptome precum:
- dureri de cap;
- tulburări alimentare;
- consum exagerat de alcool;
- insomnii;
- stare de proastă dispoziție;
- oboseală;
- crize de plâns;
- chimbări bruște de dispoziție;
- iritabilitate accentuată;
- tulburări de concentrare;
- dureri musculare;
- pierderea apetitului sexual;
- creșterea în greutate.
Dacă simți că nu vrei să vină Crăciunul, trebui să iei măsuri din timp. Este dificil să faci față depresiei de Sărbatori, dar poți s-o depășești dacă ai în vedere câteva sfaturi. De multe ori, starea de nesiguranță și depresie este o reacție la modificare programului obișnuit. Nimănui nu-i place întreruperea rutinei care oferă un sentiment de control și confort.
După ce ai identificat cauzele care au produs apariția depresiei de Crăciun, o poți combate eficient dacă ceri ajutor, în primul rând. Anxietatea este reală, susține viața modernă. Depresia este o boală a minții și a sufletului legitimă care se accentuează în special în perioada sărbătorilor. Nimeni nu ar trebui să sufere în tăcere, pentru că depresia ucide. Bolnavul trebuie să ceară ajutor specializat.
După ce ai cerut ajutor, încearcă psihoterapia cognitiv-comportamentală. Cel puțin asta sugerează Dr Philippe Goldin, director la Universitatea din California și autor al mai multor studii despre anxietatea socială. Specialistul spune că psihoterapia cognitiv-comportamentală (CBT) „îi antrenează pe indivizii care suferă de SAD (tulburare afectivă sezonieră) să lupte cu propriile temeri””.
Prin psihoterapia CBT (cognitive-behavioral therapy), persoanele cu fobie socială învață că anxietatea din timpul situațiilor sociale poate fi adusă sub controlul minții lor. Persoanele învață cum să se confrunte cu aceste situații fără să își piardă controlul; învață că senzațiile fiziologice neplăcute par exagerate doar în mintea lor, dar sunt puțin observate de ceilalți; învață cum să privească într-o altă lumină reacțiile celorlalți și să găsească aspectele pozitive ale experiențelor lor sociale; și chiar cum să se descurce efectiv în interacțiunile sociale, prin exerciții și jocuri de rol.
Autorul Gretchen Rubin, citat de The Guardian, sugerează să cauți un personaj al cărui stil de viață te inspiră și să încerci să-l copiezi în momentele tale de anxietate. De exemplu, te-ar putea inspira actorii George Clooney sau Jim Carrey, sau de ce nu, ducesa de Sussex. Dacă stilul tău este mai asemănător cu cel al lui Adele, încearcă să fii ca ea.
Expertul în anxietate Charles Linden, care este dezvoltatorul metodei Linden, consideră că anxietatea socială este de două feluri: ereditată sau legată direct de experiențele de viață. Specialistul susține că poți cere ajutorul potrivit doar după ce descoperi ce fel de personalitate anxioasă ai. De obicei, Linden le propune pacienților să se inițieze în tehnici de relaxare. Metoda lui – Linden – spune că trebuie să te întinzi pe spate, să inspiri lent, adânc, pe nas şi, în acelaşi timp, să-ţi strângi cât de tare poţi degetele de la picioare ca şi cum ai vrea să le aduni sub talpă, apoi să le relaxezi. Apoi, treci la un al doilea exerciţiu. Respirând adânc şi lent îndreaptă-ţi cât de tare poţi degetele de la picioare în direcţia genunchilor, apoi relaxează. Inspiră din nou şi contractă pe rând muşchii gambelor, apoi coapsele, fesele, burta, pieptul, iar la final braţele. Continuă procesul în întregul corp, contractând şi relaxând muşchii unul câte unul. După ce ajungi din nou de la cap la degetele de la picioare, respiraţia ar trebui să fie deja stabilă şi vei fi pregătit să adormi.
Tot Linden sugerează să mergi la un eveniment cu „temele făcute” ca să nu te blochezi în momente cheie. Caută subiecte ușoare, adresează câteva întrebări inofensive, și de ce nu, vorbește puțin și despre tine și planurile tale pentru anul 2019.
Și nu în ultimul rând, nu uita să limitezi consumul de alcool. O persoană anxioasă ar putea crede că doar alcoolul o poate ajuta să depășească o criză socială. Dar nu este așa! Alcoolul te-ar putea determina să faci sau să spui ceva ce vei regreta a doua zi.
1 comentariu