Tabu
BEAUTY

Cum este corect să ne spălăm pe cap?

Trebuie să-ți amintești de fiecare dată când îți speli părul, că indiferent de grosimea firului, de fapt este foarte delicat și fragil, așa că nu trebuie să-l bruschezi în niciun fel, pentru că altfel riști să se rupă. Iar asta chiar că nu-și dorește nicio femeie de pe planeta asta. Primul lucru pe care trebuie să-l faci este să descurci fiecare șuviță în parte pentru a evita încâlcirea excesivă în timpul spălării. Apoi, umezește părul sub duș, poți folosi apă caldă sau rece, după preferințe, dar pentru rezultate mai bune udă părul cu apă caldă, astfel cuticula firului de păr se deschide, iar grăsimea și murdăria sunt îndepărtate mai bine.


Insistă cu prima clătire pentru că în felul acesta urmele balsamului fără clătire și a altor produse de styling vor fi eliminate. Toarnă șampon în palme, amestecă-l prin frecare și abia apoi aplică-l pe scalp, în niciun caz să nu începi cu vîrfurile pentru că se vor usca excesiv și se vor despica. Dacă prima cantitate de șampon nu a acoperit tot părul, clătește temeinic și aplică o nouă cantitate de șampon. Deasemenea, nu spăla părul ca pe rufe, nu cred că vrei să se încurce din nou, iar la final, clătește cu apă rece pentru că în felul acesta cuticula se închide, iar părul capătă strălucire.

De multe ori, este nevoie de o a doua șamponare; prima are ca scop eliminarea grăsimii și a murdăriei, iar cea de-a doua tratează părul. Prin urmare, repetă procesul, dar lasă șamponul să acționeze preț de câteva minute, apoi clătește bine pentru a îndepărta orice urmă de șampon. Îndepărtează excesul de apă prin stoarcere, nu trage și nu smuci părul pentru că, atunci când este ud, este extrem de fragil. După ce ai eliminat excesul de apă, aplică balsamul de-a lungul firelor de păr, la ceafă și pe vârfuri, acoperă-l cu o cască de baie și lasă balsamul să acționeze timp de 10 minute, abia apoi clătește complet.

Întregul proces descris mai sus poate părea lung și epuizant, dar te asigur că nu este chiar așa, iar rezultatele chiar se văd după câteva spălări ca la carte.

ARTICOLE SIMILARE

Produsele Klorane îţi protejează părul

Microneedling, secretul starurilor de la Hollywood. Ce efecte are asupra pielii?

Andreea Damian

Frumusețe 50+: cum să lupți împotriva pielii de „crocodil” iarna?

Andreea Damian

Peelingul și expunerea la soare

Andreea Damian

E. Coudray a venit la Beautik

realitatea

Metoda make-up artistului lui Meghan Markle care lasă pistruii la vedere

Andreea Damian

Scrie un comentariu