Vestea bună ar fi că este complet normal ca adolescentul tău să nu vrea să vorbească despre ziua lui de școală.
Majoritatea copiilor s-au întors la școală iar mulți părinți vor experimenta din nou tortura zilnică de a-și întreba copiii adolescenți cum a fost ziua lor și să se confrunte cu tăcere. „Cum a fost la școală?” – poate suna ca o întrebare inofensivă. Dar, după cum știu părinții, adolescenții sunt adesea foarte reticenți să răspundă. S-ar putea să obțineți un răspuns monosilabic, recunoscând că v-au auzit și nimic mai mult. S-ar putea să obțineți un răspuns despre un răspuns grozav la un test bun, cine știe. Unii adolescenți chiar se enervează și își acuză părinții că sunt intruzivi, ceea ce duce apoi, inevitabil, la ceartă.
De ce ar reacționa adolescenții atât de rău la întrebările despre școală? Este totuși, până la urmă o întrebare suficient de inofensivă, nu? Doar că, din perspectiva adolescenței, aceasta nu este o întrebare simplă, din mai multe motive, multe dintre ele având legătură cu modul în care funcționează creierul nostru.
Școala este stresantă. Unii adulți râd superior când adolescenții susțin că sunt stresați de școală, spunând că nu este nimic stresant în a merge la școală prin comparație cu plata unei rate sau creșterea copiilor. Acest lucru nu ajută. Parcă batjocorești piciorul rupt al cuiva, deoarece al tău a fost zdrobit într-un accident industrial; piciorul rupt nu doare mai puțin, l-ai făcut doar să se simtă inferioar. De fapt, pentru nenumărați adolescenți, școala este stresantă în mod regulat, chiar dacă le place și se descurcă bine. Există cerințele academice; ore de absorbție a informațiilor noi – neinteresante în mare parte – pentru nenumărate evaluări și examene obligatorii.
Să nu ai control asupra situației tale, să fii făcut să faci ceva ce nu vrei să faci, este foarte stresant pentru creierul uman. Oricine a fost blocat într-o slujbă nefericită și obositoare, cu nenumărate termene, va înțelege acest lucru. Creierul adolescentului suferă la fel de multe schimbări drastice precum corpul. Acest lucru apare cu numeroase consecințe. Una dintre acestea este faptul că creierul adolescent produce reacții emoționale considerabil mai puternice decât cel adult. Alta este o dorință puternică de a fi plăcut și acceptat de către semenii, împreună cu o frică intensă de respingere și jenă.
Prin urmare, mulți adolescenți sunt preocupați la nesfârșit de a se încadra într-un tipar și de a fi plăcuți. Și acest lucru este apreciat de alți adolescenți, care se află într-o stare similară de flux emoțional. Doar că menținerea relațiilor lor existente necesită efort constant, chiar dacă nu își dau seama.
Când tocmai am experimentat un stres grav, un lucru pe care de multe ori nu vrem să îl facem este să vorbim despre el în detalii chinuitoare. Însă asta este de foarte multe ori exact ceea ce solicită părinții atunci când întreabă „Cum a fost școala?”. În acest context, reticența extremă a adolescenților de a răspunde are mai mult sens.
Cum să vă întrebați adolescentul despre ce s-a întâmplat la școală astfel încât acesta să își dorească să vorbească cu tine: în loc să întrebi „Cum a fost școala?”, poate întrebi „cum ești?” Întrebarea despre școală sugerează că ești preocupat doar de performanța educațională a adolescentului și nu și de starea lui de bine. Aceasta nu favorizează încrederea sau disponibilitatea de a povesti. Nu trebuie să întrebi despre școală cum intră copilul pe ușă. Încearcă initial să vorbești despre orice altceva. Oferă-i o șansă de a se dezlipi, de a se relaxa și ar putea fi mai dispus să vorbească mai târziu. În mod evident, toți părinții își doresc ca adolescenții să se descurce bine la școală, dar nu poți insista la nesfârșit că trebuie să-I placă întotdeauna la școală. Fii mai deschis și sincer în legătură cu propriile probleme pe care le-ai avut la școală, lasă-ți adolescentul să-și dea seama că aspectele neplăcute ale școlii sunt normale și de așteptat, nu ceva care te dezamăgește sau că ar trebui pedepsit pentru că unele lucruri nu-i plac.
1 comentariu