Designerul de modă Maria Lucia Hohan a câștigat și la Apel procesul intentat împotriva ei de fostul său angajat, Narcis Moroșeanu.
Procesul a început în 2021. Moroșeanu a decis să o reclame pentru „abuzurile fizice și psihice” la care ar fi fost supus. Deși au fost depuse multe probe împotriva ei, Maria Lucia Hohan a câștigat procesul și la Fond și la Apel.
Maria Lucia Hohan a câștigat apelul
Completele de judecată au decis că nu e vinovată și au respins solicitarea reclamantului de a primi daune morale de 10.000 de lei. Mai mult decât atât, reclamantul a fost nevoit să-i plătească Mariei Hohan cheltuieli de judecată importante.
„Schimbă în parte sentinţa civilă apelată, în sensul că: Admite în parte cererea de acordare cheltuieli de judecată formulată de pârâtă. Obligă reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 4500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat redus.
Menţine în rest sentinţa civilă apelată. Obligă apelantul la plata către intimată a sumei de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată aferente Apelului, reprezentând onorariu de avocat redus. Cu recurs, în termen de 30 de zile de la comunicare”, a fost sentința dată de Secția a IV-a Civilă de la Tribunalul București.
Și-ar fi batjocorit angajatul
Potrivit probelor depuse de reclamant, Maria Lucia Hohan îi trata cu superioritate pe angajați și dădea dovadă de un comportament umilitor. ”Narcis, am nevoie de apă și lapte”, ”Narcis, zugrăvește-mi biroul”, ”Narcis, schimbă mașina de spălat vase”, „Narcis, curăță sanitarele”, ”Narcis, pune în funcțiune aspersoarele”, ”Narcis, adu-mi salteaua”, îi spunea adesea Hohan, conform informațiilor obținute de Fanatik.
La un moment dat, Maria Lucia Hohan ar fi încercat să îl convingă pe Narcis Moroșeanu să renunțe la celălalt angajator al său, Adrian Stănescu, și să se dedice doar ei. După ce a refuzat-o, designerul și-ar fi schimbat complet atitudinea și ar fi început început să-l abuzeze verbal și psihic.
”Să nu te mai prind pe aici, sclavule și amărâtule”, i-ar fi spus designerul lui Narcis în repetate rânduri. ”Îți place să ți se zică prost și idiot, nu?! Accepți cu plăcere! Vă meritați unul pe celălalt (n.r. Adrian Stănescu) Jobul vieții tale ce ai găsit! Sunteți amândoi o apă și un pământ și noi un colectiv de femei super mișto care nu dăm doi bani pe bărbați ca voi! Asta ești! Un individ de doi lei”, ar fi continuat ea, potrivit probelor.
Instanța de la Apel a decis, însă, că vorbele creatoarei de modă se înscriu într-o ”doză de exagerare și provocare acceptabilă”!