O așteptam pe Sinead sala de întålniri a unui apartament de hotel, împreună cu alți jurnaliști. Aflasem cu o zi înainte că urma să acorde interviuri scurte, de câteva minute și o luasem complet razna. Este, împreună cu Kate Bush, Tori Amos, una dintre admirațiile mele muzicale indiscutabile.
Recitind ce s-a scris despre ea,mi-am amintit ce am învățat de la ea: că e o datorie, atunci când ajungi atât de expus, să lupți pentru ceea ce crezi. Ce puteam să o întreb, în câteva minute, pe femeia care a rupt o fotografie a Papei în direct la Saturday Night Live, care și-a făcut coming-out-ul ca lesbiană, după care s-a răzgândit, care a devenit preoteasă, care a făcut patru copii cu patru bărbați? De fapt, aveam două curiozități. Voiam să știu de ce a continuat să facă muzică renunțånd să își susțină opiniile. Åži ce a fost în capul ei când a făcut o mulțime de mișcări spirituale care nu păreau coerente în ochii mei de fan. La prima vedere m-a dezamăgit puțin: mică, frumoasă și ușor supraponderală.
Era îmbrăcată ca un turist american, cu un tricou simplu bleu cu floricele și o pereche de jeanși trei sferturi, stătea cuminte pe o canapea și fugea din când în când la toaletă sau să fumeze o țigară. Mi-a spus că ajunsese în București după miezul nopții și dormise până înainte de interviuri. Că nu văzuse nimic din oraș și probabil nu va vedea decât în drum spre concert, căci dimineața pleacă spre Atena. Nu avea nimic din entuziasmul contrafăcut al vedetelor care spun că România e frumoasă și că femeile noastre sunt de vis. Am povestit despre turneu, „suntem abia la început, oricum nu sunt multe concerte. Iar următorul album e acum în faza de scriere, încă nu am înregistrat nimic.”
I-am spus că românii o știu mai degrabă pentru „Nothing Compares 2 U”, hitul ei scos acum 20 de ani. Spera că la concert vor veni fani, care să știe și altceva din muzica ei. Părea plictisită. A continuat. Despre cum nu și-a luat copiii în turneu, dar cum pleacă de fiecare dată doar câte 3-4 zile, iar apoi se întoarce acasă și se odihnește o săptămână. Despre cum a ajuns să citească doar în avion: „o carte scrisă de o femeie ofițer de poliție în Irlanda, despre cum este să fii femeie polițist. Nu apuc niciodată să citesc cărți acasă, nu îmi fac timp.”
Å¢ineam ochii pe ceas, trebuia o întreb ce mă interesa. I-am spus cum gesturile ei îndrăznețe au fost încărcate de semnificație și cum celebritățile iscă acum controverse doar de dragul scandalului. Cum a avut întotdeauna un motiv. Åži-a înclinat privirea. „Acum vreau doar o viață liniștită, nu mă mai bat pentru nimic, știi ce vreau să spun. Vreau să îmi trăiesc viața, nu mai vreau să fiu bătută sau mai știu eu ce.” Se retrăsese. Pentru ea liniștea și echilibrul au venit o dată cu vârsta. Am insistat că nu este atât de bătrână. „Am 43 de ani, îi împlinesc anul ăsta. Când eram mai tânără eram puternică. Nu am simțit vreo datorie să o fac, atunci. Așa eram eu și nu era ok.” Trebuia să fie ok, de la ea știam asta. A inspirat o mulțime de oameni în felul acela. „Poate. |ncă susțin acele idei, dar, cum să-ți spun, nu-mi mai place scandalul. Vreau doar o viață liniștită.” M-am enervat. |n fața mea era o femeie care declarase de multe ori că nu va face niciun compromis doar de dragul vånzărilor. {i acum? „|n ziua de azi trebuie să mergi în turnee ca să faci bani pentru că nimeni nu mai cumpără albumele, le descarcă de pe internet. Nimeni nu mai face bani. Singura modalitate să te descurci este să pleci de acasă și să faci concerte, ceea ce e distractiv, doar dacă nu faci asta prea mult timp.” Am gândit cu voce tare – poate că așa te întorci la motivele reale pentru care faci muzică. A confirmat. „Exact, așa e. Dar eu am și patru copii de hrănit. Deci nu o fac doar de dragul artei.” Doar trei, am simțit nevoia să îi amintesc. Fiul ei cel mare, Jake, lucrează. „Dar locuiește încă în casa mea, eu îl hrănesc. Nu îmi dă mie bani, nu e prost.” N-am mai vrut să întreb nimic. Plecasem cu așteptări prea mari. Sinead obosise. Seara, însă, la concert, a fost la fel cum o știam. Dincolo de orice așteptări. A cântat cu o forță fantastică și o voce dumnezeiască. {i mi-am cerut, în gând, scuze. Nu aveam niciun drept să mă aștept la mai mult de atât.