Tabu
LIFESTYLESlider

Cum poți adormi în 60 de secunde cu metoda 4-7-8

Insomniacii garantează că poți adormi cu metoda 4-7-8 în doar 60 de secunde. Tot ce trebuie să faceți este să schimbați modul în care respirați.

Să nu poți adormi reprezintă unul dintre cele mai frustrante lucruri, iar majoritatea oamenilor ar încerca aproape orice ca să reușească să ațipească măcar un pic. Oricine nu a reușit să adoarmă cu trucuri obișnuite ar trebui să încerce meteoda „4-7-8”, scriu jurnaliștii de la Mirror.co.uk. Adepții acestei metode susțin că durează mai puțin de un minut și este extrem de simplă, potrivit MedicalNewsToday.

Andrew Weil, specialist în medicină integrativă, de la Universitatea din statul american Arizona, a explicat că această tehnică de respirație este împrumutată de la yoghinii din India, care o folosesc în timpul meditației. „Este cea mai bună metodă pentru a reuși să adormi din nou atunci când te trezești în mijlocul nopții. Pur și simplu inspiri pe nări timp de patru secunde, îți ții respirația timp de șapte secunde, iar apoi expiri încet timp de alte opt secunde”, a spus Weil.

Metoda trebuie repetată de câte ori este nevoie până când persoana reușește să adoarmă. În afară de faptul că îi ajută pe oamenii care suferă de insomnie, această metodă mai poate fi folosită și pentru calmare în situații stresante, dar și pentru aplanarea momentelor de conflict.

Metoda funcționează atât de bine pentru că forțează încetinirea bătăilor inimii. Weil recomandă folosirea acestei tehnici de două ori pe zi pentru a putea observa cu adevărat beneficiile sale, dar și completarea ciclului doar de patru ori la început.

ARTICOLE SIMILARE

Anatomia unei genţi: Gucci Jackie 1961

Andreea Damian

Actorul sud-coreean Lee Min Ho își încheie serviciul militar și revine pe micul ecran

Andreea Damian

5 sfaturi pentru a arăta mai puțin obosită

Andreea Damian

Snoop Dogg a făcut Bogata, județul Mureș, „vedetă” din nou! Ce a filmat în sat

Andreea Damian

Cum arăta „Gianina” în urmă cu 10 ani și ce sărbătorește vedeta înainte de Paște

Tabu Tabu

Imagine virala! UITE la ce se uita soldatul asta pe telefon si plangea in hohote!

Scrie un comentariu