Pentru că, indiferent de ce spun studiile, cercetătorii, glumele și statisticile, există niște diferențe. Bărbații vorbesc altceva și altfel. Nu suportă discuțiile despre sentimente, nu suportă cuvântul „empatie“ și se pierd cu firea dacă în conversație vin în vizită și niște lacrimi. În funcție de cât vorbesc, există următoarele categorii:
Bărbații care vorbesc mult
Au o părere despre orice și țin să și-o exprime.
Nu există subiect, de la rețete de miel la cuptor și până la arhitectura neo-clasică, pe care să nu îl dezvolte atunci când au ocazia. Îți fac capul calendar și, dacă se întâmplă să ai nevoie de o informație precisă despre semnificația unui semn de circulație, te trezești că îți povestesc despre istoria piramidelor.
Nu sunt cea mai rea categorie, dar este destul de supărător faptul că sunt un fel de dicționare pe două picioare din care lipsește orice informație interesantă.
Degeaba știu ei cum se cresc viermii de mătase dacă habar nu au cum se face o mască de față pentru ten iritat sau dacă le-a scăpat faptul că vecina de deasupra primește flori de la un necunoscut vizibil mai tânăr decât ea. Åži oricât de mult ar vorbi în viața de zi cu zi, când vine vorba de voi doi și de direcția în care se îndreaptă relația voastră, rămân brusc fără cuvinte.
Bărbații care vorbesc nici prea mult, nici prea puțin
Sunt ușor de suportat pentru că în preajma lor nu este nici prea gălăgie, nici prea liniște. Doar că semnele exterioare de echilibru sunt înșelătoare. Degeaba ne bucurăm că vorbesc numai când trebuie și că au o conversație firească, pentru că sunt frații mai mici și mai ușor de suportat ai primei categorii: vorbesc atât cât trebuie, dar despre subiecte fără sare și piper. Habar nu au ce a mai făcut sezonul acesta Kate Moss pentru Topshop și nici măcar nu știu că Drew Barrymore a declarat că își dorește copii. Of… Åži, la fel ca frații lor mai mari, dacă vreți să discutați despre relația voastră, li se pare că nu este nimic de zis. Preferă să se do-cumenteze despre Drew Barrymore.
Bineînțeles ca exista ai barbați receptivi care pot vorbi despre sentimente si care ne înțeleg atunci când ne dau lacrimile fara un motiv anume. Doar ca sunt gay.
Bărbații care vorbesc puțin
În principiu, exprimă lucruri urgente și absolut necesare: foame, frig, somn, „mă strânge un pantof“, „ia mâna de pe hard disk-ul extern“. Nu sunt pretențioși și știi că atunci când zic ceva, ar trebui ascultați cu atenție.
Problemele apar atunci când tu ai vrea să vorbiți despre sentimentele voastre, să stabiliți dacă sunt în creștere sau dacă au stagnat, dacă aveți vreo șansă să aveți un viitor frumos împreună, dacă veți ava copii care să semene cu bunicii paterni sau materni și dacă perdelele de la baie vor fi albe sau vernil și singura replică pe care o smulgeți este „uite, ne-au inundat vecinii!“.
Bărbații care nu vorbesc
Sunt o specie foarte periculoasă pentru că trebuie să înveți să-i înțelegi fără cuvinte. Dacă ai avut vreodată un câine la care ai ținut foarte mult, înseamnă că ai experiență. În principiu, dacă un bărbat din această categorie are poftă de mâncare și de joacă înseamnă că e fericit. Dacă refuză mâncarea și nu îi pasă de Warcraft înseamnă că este nefericit. Sau că are gripă dacă îl auzi strănutând. Nu ai cum să-l schimbi, poate doar să-i explici că ție îți place să vorbești.
Trebuie să-l faci să înțeleagă că dacă te iubește, trebuie să te asculte, chiar dacă el crede că oamenii nu au nimic de zis în afară de „da, nu și poate“.
În funcție de subiectele pe care le ating, există următoarele categorii: Bărbații care vorbesc orice (Åži nu asculta nimic) Ei nu au nimic împotriva discuțiilor despre sentimente așa cum nu au nimic nici împotriva discuțiilor despre reproducerea la broaștele țestoase. Dar acest lucru nu îi face nici înțelegători, nici empatici. Te pot asculta ore în șir explicând ce simți și ce ți-ai dori să se îmbunătățească în relația voastră, iar la sfârșit să te întrebe unde rulează filmul. Bărbații care vorbesc orice au ei chef (si nu asculta nimic) Sunt mai dificili decât categoria anterioară pentru că nici măcar nu se apropie de subiectele care pe tine te frământă. Pentru ei nu există nici nevoie de afecțiune, nici depresie sezonieră, nici măcar o rochie genială pe care nu o poți lăsa în magazin. Pentru ei există numai lucrurile care chiar înseamnă ceva. Cum ar fi un monitor nou.
Dictionar de replici masculine
- Arăți perfect în rochia asta = M-am săturat să probezi tot magazinul, hai să plecăm de aici.
- Da, da, eram atent la ce-mi spuneai = Auzeam un zgomot de fond, dar nu mi-am dat seama că vorbeai
- Pot să te ajut cu ceva? Vrei să fac eu salata? = Am venit degeaba devreme acasă, văd că masa nu e gata
- Ai grijă de tine = Nu am de gând să te sun prea curând, dar dacă te sun, ai grijă să răspunzi
- Da, îmi place cum te-ai tuns = Nu văd nicio diferență, dar erai mult mai drăguță înainte, cu părul mai lung
- Îmi place cum arăți în rochia ta nouă = Mai aveai patru la fel și nu mai merg niciodată cu tine la cumpărături
- Ești cel mai bun lucru din viața mea = Aș vrea să facem sex chiar acum, se poate?
- Te iubesc = Aș vrea să facem sex în cel mult două ore
- Nu te obosi, ia o pauză = Mai oprește naibii aspiratorul că nu mai aud muzica din căști.
- Mi-e somn = Mi-e somn
- Mi-e foame = Mi-e foame
- Nu aș vrea să te fac să suferi = Te părăsesc, te înșel sau nu te mai iubesc
- Am motive serioase să fac asta = Habar n-am ce m-a apucat să-mi schimb mașina
- Nu, nu ne-am rătăcit = Nu m-am mai uitat pe o hartă de când am fost cercetaș în școala generală și nu am nici cea mai vagă idee unde suntem și spre ce ne îndreptăm
- Mergem unde vrei tu în vacanță = Oricum o să-mi iau Playstation-ul cu mine
- Faci cea mai bună omletă din lume = E mult mai proastă decât a fostei mele prietene
- Åžtii că am probleme cu memoria = Åžtiu când s-a născut Jean Michel Jarre și data când m-am sărutat pentru prima oară, dar am uitat cu desăvârșire ce zodie ești
- Aș vrea să plecăm undeva numai noi doi = Dacă sacrific două zile acum, poate te conving să plecăm în vacanță cu toți cei 12 prieteni ai mei din liceu
- Ești foarte frumoasă = Nu glumesc, chiar aș vrea să facem sex în cel mult două ore
- Aș vrea să îmi spui tot ce simți = Sper că o să-ți cumperi un jurnal pentru că eu m-am plictisit să te vaiți
- Vrei să ne mutăm împreună = Chiar dacă faci o omletă proastă, mi-ar plăcea să o primesc în fiecare dimineață
- Te înțeleg = Habar nu am de ce te-a apucat plânsul pe stradă