Cine e „tu însăți" asta?
De mâine îți propui să fii tu însăți. Bine, dar ce înseamnă asta mai exact? Oare „tu însăți“ s-ar îmbrăca în dimineața asta cu fustă și balerini sau cu jeanși și cizme? „Tu însăți“ ar bea ceai sau cafea? „Tu însăți“ ar ieși să mănânce de prânz în oraș sau ar găti ceva simplu și sănătos acasă? „Tu însăți“ e bună, e răutăcioasă, e generoasă, e tolerantă?
Of, unde sunt cei 29 de prieteni și colegi care ți-au dat acest sfat înțelept, acum, când ai nevoie de ei, pentru lămuriri suplimentare? Pentru că, vrem, nu vrem, „tu însăți“ nu se naște și nu trăiește decât prin prisma oglinzilor umane, cele cu două picioare și două mâini, mișcătoare și grăitoare, care ne înconjoară. Dar, stop! Nu trebuie să te iei după ei de-a valma, fie ei prieteni, amici, iubiți, colegi și un vecin care a venit să semnaleze o mică inundație. Poți să crezi nenumărate lucruri despre tine, dar fără să știi cât sunt de reale. Să vă dau un exemplu concludent. Când eram în liceu am avut o colegă care a plecat un an la studii în SUA.
Era cea mai grăsuță din clasă și nu avea doar 10 pe linie, așa cum ne-am fi așteptat, ci mai degrabă 7 și 8. Parcă și fuma, dacă-mi amintesc eu bine. Dar nu asta este esențial, ci faptul că, după un an petrecut la liceu în SUA, când s-a întors acasă m-a sunat să-mi spună că elevii americani chiar aveau dulăpioare metalice ca în „Salvați de clopoțel“. A adăugat apoi cu un ton misterios că ea a slăbit foarte mult și că abia așteaptă să vadă ce față o să facă ceilalți. Ne-am întâlnit peste câteva zile și „ceilalți“ nu au putut să facă nicio față pentru că nu slăbise niciun miligram, ba poate mai adăugase câteva. Am întrebat-o cum a ajuns la concluzia că a slăbit și a spus, încrezătoare, că în liceul american era cea mai slabă din clasă și că familia la care stătea îi repeta zilnic că trebuie să mănânce serios pentru că e subponderală. Atât.
Deci „tu însăți nu este de încredere"…
Eu am crezut întotdeauna că sunt talentată la gătit. Credeam sincer că am darul să arunc trei condimente peste cinci cartofi și că rezultatul este o mâncare divină. Am mai convins ușor vreo două prietene că sunt foarte înzestrată în această direcție și bietele de ele ajunseseră să mă sune să mă întrebe dacă somonul e mai bun la grătar sau la cuptor și dacă trebuie sau nu să-i scoată pielea.
Eu habar nu aveam dacă somonul are solzi ca un pește normal sau piele dintr-aceea cu buline ca păstrăvul, dar mă lăsam pe mâna talentului: le spuneam să scoată pielea și să-l facă la grătar. Deja, după al cincilea telefon de acest tip, mă consideram prea deșteaptă și prea talentată pentru a deschide o carte de bucate și găteam după instinct. Prost. Foarte prost. Când mi-am dat seama de asta, „tu însăți mult mai genială decât Jamie Oliver“ a dispărut brusc și în locul ei s-a instalat „tu însăți care comandă pizza“.
Concluzia poveștii americane și a celei culinare este că adesea habar nu avem cine suntem. Că vrem să devenim noi însene, dar nu știm cum. Că o părere aruncată în grabă de un cvasinecunoscut devine, în ochii noștri, una dintre caracteristicile noastre de bază. Este omenește să împrumutăm cu mai mare ușurință păreri pozitive decât negative. De-abia așteptăm să auzim un compliment legat de gene, genunchi, siluetă sau voce și îl adăugăm, pe neverificatelea, în profilul nostru.
Dar care e soluția? Ar fi util să lăsăm orgoliul un pic deoparte și să îi întrebăm pe cei care ne cunosc foarte bine și în care avem încredere care ne sunt calitățile și care ne sunt defectele. Pe cei cu care ne-am văzut zilnic, care ne-au văzut în momente bune și proaste, când ne rătăcisem prin Madrid fără hartă sau când ne-am trezit la patru dimineața să ducem câinele la veterinar. Sunt multe șanse să avem niște surprize mai mari decât Turnul Eiffel. Vă voi da niște exemple. Mi-am rugat trei prietene să-și identifice trei calități și trei defecte. Åži apoi am confruntat lista cu una făcută de iubiții lor.
M & C
M: Doar trei calități? Să zicem că cele mai importante sunt: ăăă, puterea mea de a asculta pe toată lumea și de a sări în ajutorul prietenilor, organizarea și eficiența, calmul în situații critice. Iar la defecte nu știu… uneori sunt impulsivă, nu termin ce am început și sunt foarte orgolioasă.
C: La început, m-a atras la M. stilul ei haotic. Mi s-a părut o ca-litate, acum mi se pare un defect. Dar hai să lăsăm asta la calități, totuși. Ar mai fi așa: nu e ranchiunoasă și orgolioasă, e foarte altruistă. Cât despre defecte… E dezordonată, nu are niciun pic de răbdare, trage concluzii pripite care, în timp, se transformă în idei fixe.
A & I
A: Sunt parolistă. Sunt bună organizatoare și reușesc să explic oamenilor ce au de făcut. Sunt sensibilă. Defecte cred că am destule, dar cele mai importante ar fi că nu sunt tolerantă, nu suport slăbiciunea și am o teamă puternică de schimbare. I: A. este un suflet foarte solid. E conservatoare, onestă și are un spirit practic de invidiat. La defecte aș trece că e rigidă și foarte greu o scoți din ale ei, e neîncrezătoare în cei care nu-i sunt apropiați și este cam… cicălitoare. Foarte cicălitoare, aș zice.
S & V
S: Sunt un om bun. Sunt veselă și bine-dispusă, indiferent de situație. Sunt generoasă. Åži n-am defecte! Glumesc, am și eu niște defecte: exagerez foarte mult realitatea, de obicei în bine, nu spun ce mă deranjează la cineva și mă trezesc la un moment dat că explodez din senin cu țipete și urlete. Åži mai am un defect: cheltuiesc foarte mulți bani pe fleacuri. V: S. este superenergică, e foarte harnică și foarte relaxantă. Nu te bate niciodată la cap cu problemele ei, de obicei nu are decât probleme rezolvate. Chiar nu știu ce să trec la defecte… Veselia ei este uneori obositoare și seamănă cu isteria, este prea prietenoasă și un pic cam indiscretă. Altceva nu știu ce să zic.
(M&C sunt împreună de aproape trei ani, A&I de doi ani și S&V de un an și jumătate.)
Aha. Deci, până la urmă, tot cu sfatul „fii tu însăți“ rămânem
Vedeți? Ce noi percepem drept defect poate fi perceput de ceilalți drept ca-litate. Åži, mai grav, ce noi considerăm că este calitate, cei din jurul nostru percep drept defect. M. crede că este organizată și eficientă, C. spune că este dezordonată. A. se crede bună organizatoare, dar I. crede despre ea că este cicălitoare. S. susține că e veselă și optimistă, dar V. zice că e aproape isterică și cam obositoare. Nici măcar nu sunt lucruri grave, dar dacă nu le discutăm niciodată și nu aflăm cum ne văd cei apropiați, putem persista prea mult într-o direcție greșită. Cunoscând-o pe A., știu că este cicălitoare, dar mai știu și că dacă ea și-ar da seama de asta, s-ar mai liniști.
Åžtiu și că M. este haotică, dar acum realizez că ea, de fapt, se crede organizatoare. Sunt două bariere care nu ne lasă să aflăm cum ne percep ceilalți și care trebuie depășite: înclinația spre narcisism și o părere extrem de proastă despre sine. Narcisismul pune bariere în fața mesajelor negative și nu le lasă să treacă decât pe cele pozitive. Din „ești talentată, dar nu la gătit, ci la desen“ reținem că avem un talent omnipotent și că putem desena, găti, scrie, face proiecte de case și chiar pilota avioane. O părere proastă despre sine ne face să reacționăm prea puternic în cazul unui mesaj negativ.
Dacă cineva ne spune că ar mai trebui să trecem pe la coafor, nu zice decât că am avut o zi proastă în care bretonul este cam nedisciplinat, în niciun caz nu ne sugerează că avem tenul urât, picioarele scurte, mâinile prea lungi și că nu ne va iubi nimeni, niciodată, nici măcar din interes, după ce vom fi câștigat la loto. O.K.? Aflând părerea celorlalți, ne putem rezolva și mari enigme din trecut: de ce ne-a pălmuit învățătoarea în clasa a patra, de ce s-a îndrăgostit vecinul de cămin, student la fizică, de noi și ne lăsa poezii la ușă, de ce fostul nostru iubit a plecat nervos într-o dimineață și de atunci nu am mai auzit nimic de el, decât că ar fi devenit alcoolic.