Alcoolul sanitar (spirt medicinal) este un dezinfectant excelent, având în compoziția sa 70% alcool etilic. Spirtul este recomandat pentru a dezinfecta mâinile sau suprafețele în cazul unei epidemii de infecții bacteriene și virale precum gripa sau coronavirusul.
Dar alcoolul sanitar mai are multe alte întrebuințări pe care nu toată lumea le cunoaște. Iată câte lucruri putem face cu doar câțiva ml de sprit!
Înlocuiește deodorantul. Dacă ai uitat să te dai cu deodorant, dacă ai spirt la îndemână te poate salva. Va neutraliza bacteriile care cauzează mirosul neplăcut.
Lichid pentru spălarea parbrizului. Dacă vrei să obții un produs pentru ștergerea parbrizului, inclusiv iarna, la temperaturi joase, tot ce trebuie să faci este să torni un sfert de cană de spirt într-un vas mai mare. Adaugă o cană cu apă şi două linguriţe de detergent de rufe sau detergent lichid de vase.
Dezinfectează încălțămintea sport. Dacă observi că pantofii sport au un miros neplăcut, poţi rezolva problema dacă ai la îndemână puţin spirt. Curăță delicat cu o bucată de cârpă îmbibată în spirt sau poți utiliza un recipient cu pulverizator.
Elimină mirosul de usturoi de pe mâini. Toarnă puţin pe palme şi freacă apoi mânile. La sfârşit, după ce spirtul s-a evaporat, spală-te cu săpun.
Te scapă de petele de iarbă. Trebuie doar să torni câteva picături de spirt pe pată, să aştepţi 10 minute, iar apoi să speli hainele cum o faci în mod obişnuit.
Lărgește încălțămintea strâmtă. Îmbibă cu spirt două șosete, apoi introdu-le în interiorul pantofilor. Sub acțiunea alcoolului, pielea naturală se va lăsa, devenind mai flexibilă și mai moale.
Curăță electrocasnicele. Spirtul va îndepărta orice urmă de pată, de la cele de degete până la grăsimi.
Curăță eficient pantofii din piele. Pantofii din piele naturală sau ecologică pot căpăta un luciu special dacă după curățare le ștergi cu un disc demachiant îmbibat cu spirt.
Curăţă laptopul și mouse-ul.
Curăță geamurile. Ferestrele tale vor străluci dacă vei folosi la curățarea lor o soluţie pe bază de spirt, amoniac şi detergent.
Dezinfectează obiectele sanitare. Vei scăpa astfel și de depuneri de calcar, pete de rugină, de apă sau chiar de mucegai.
Te scapă de petele de ceai, marker permanent sau cerneală. Tot ce trebuie să faci este să amesteci spirt cu puțină apă și să aplici soluția pe zonele pătate de pe haine. După aplicare, spală rufele ca de obicei.
Nu aplica spirt pe rana deschisă! Deşi spirtul este o soluţie dezinfectantă, nu poate fi utilizat pentru tratarea rănilor deschise. În schimb, este recomandat pentru dezinfectarea mâinilor, mai ales în cazul unei epidemii de infecţii bacteriene şi virale (de exemplu, gripa sau coronavirusul). De asemenea, se poate folosi şi pentru dezinfectarea diverselor suprafeţe (de exemplu, biroul)
Îndepartează oja. Trebuie să te înarmezi cu multă răbdare, pentru că procesul de îndepărtare va dura mai mult decât te-ai aștepta.
Te scapă de acarieni. Umple o sticlă cu pulverizator cu spirt și pulverizează pe perne și canapea. Repetă procesul timp de câteva zile pentru a scăpa și de ouăle acarienilor.
3 comentarii