Tabu
LIFESTYLEWhat's hot

Cum să ne păstrăm prietenii

Din întâmplare (sau nu) am ajuns zilele acestea să citesc cele mai vechi e-mailuri din adresa mea, care datează de prin 2003. Erau e-mailuri pe care le-am primit sau le-am trimis unor prieteni. Mi-am dat seama că,  în 2003 primeam/trimiteam emailuri unor persoane, cu care am pierdut între timp legătura. Cu câţiva dintrei ei sunt încă în relaţii bune. Aşa că am decis să compar ce ne scriam acum 7 sau 8 ani cu ceea ce ne scriem acum.

Una dintre prietene îmi scria atunci că este tristă pentru că prietenul a părăsit-o în mod neaşteptat şi de aici un e-mail de zeci de rânduri plin de păreri de rău, presărat cu autoironie, haz de necaz şi, în final, o invitaţie la îngheţată pentru că “dacă tot nu mă iubeşte nimeni, îmi permit să fiu grasă”. Am ieşit la îngheţată, ştiind că nu avea să fie ultima oară când una dintre noi era dezamăgită, dar fiind, în acelaşi timp, mulţumite că aveam pe cineva cu care să ne dezbatem dramele.

Acum câteva săptămâni, aceeaşi prietenă mi-a trimis un e-mail oficial în care îmi vorbea despre jobul ei dificil, dar care îi aduce satisfacţii materiale şi profesionale, despre viitorul ei soţ care este de bună seamă “bărbatul perfect” şi alte câteva zeci de rânduri despre nunta ei de poveste şi despre viitorii ei copii brilianţi.

Pentru câteva momente nu am ştiut dacă să mă bucur sau nu. La o primă lectură, e-mailul de acum îmi prezenta o imagine idilică a vieţii ei, era scris cu grijă, respectase chiar şi semnele de punctuaţie. Dar eu nu mă bucuram şi ea nu mai era prietena de acum câţiva ani. Era o persoană corectă, cu o viaţă pe care o prezenta într-o lumină roz. M-am simţit vinovată că aş fi vrut să fie nefericită ca în trecut doar ca să ne putem întâlni la îngheţată.

Mi-am dat seamă că nu e simplu să avem prieteni, că, în timp, cei mai mulţi se desprind de noi şi îşi trăiesc vieţile lor şi că tot ce putem face ca să îi păstrăm este să acceptăm că pot oricând să plece.

ARTICOLE SIMILARE

DE CE NU NE PLACE SĂ NE AUZIM PROPRIA VOCE?

Andreea Damian

MONICA GABOR – viata de lux in sclavie! Nu are nimic pe numele ei!

Cantareata romanca SLABESTE cu mancare japoneza / A topit deja 5 kg!

Fosta sotie a lui Mircea N. Stoian vindeca oamenii doar printr-o simpla atingere cu mana

Cat pot slabi inainte de sarbatori

Poza care a facut INCONJURUL LUMII! Ce a facut aceasta pisica pentru puii ei: “Multi oameni nu ar fi in stare de ASA CEVA”

Scrie un comentariu