Esti doar tu cu tine intr-o zi aparent normala, ca cele mai multe. Fie ca esti la birou, fie ca esti acasa, exista sanse mari sa apara un binevoitor care sa-ti intunece starea de bine, pentru ca, nu-i asa, totul pare prea frumos sa fie adevarat. Si te trezesti, astfel, ca se abat asupra ta norii amenintatori ai unei stari neplacute.
O remarca nepotrivita din partea unui coleg, un sef care tuna si fulgera sau un sir de vesti proaste gen: „a sunat proprietarul si a spus ca ne creste chiria” si in plus de asta „diseara vine mama in vizita la noi” si gata cu normalitatea. Te simti nedreptatit/a si odata adunati norii intunecati, tine doar de tine sa-i risipesti. In plus, daca incepe sa ploua de-a binelea, este bine sa ai intotdeauna o umbrela la indemana. In acest caz, umbrela este doar puterea ta interioara de a trece peste momentele mai putin placute.
Cum ne descurcam atunci cand nu ne este bine? Ce facem cand suntem iritati, frustrati, suparati, cand simtim ca viata ne face o nedreptate? Care sunt cele 5 secrete pe care ti le spunem pentru a mai domoli aceasta angoasa?
- Esti un om matur, constient ca viata este un cumul de emotii si trairi de toate felurile. Stii ca si situatiile nefaste sunt parte din viata de toate zilele. Si, cel mai important, sunt trecatoare. Gandeste-te ca ai o zi proasta, ca sortii nu au fost de partea ta astazi, dar pastreaza-ti optimismul. Maine este o noua zi.
- Umorul si autoironia te pot salva de multe bocete infundate. Fa haz de necaz, gandeste-te la tine ca la un personaj dintr-o comedie dramatica, un personaj care, indiferent de sirul neplacut de ispravi, reuseste ca la final sa isi tina fruntea sus si sa se gandeasca zambind la greutatile pe care le-a depasit impiedicandu-se cu stangacie la fiecare pas.
- Chiar daca nu fumezi, iesi la o pauza de tigara, trage aer in plamani – putin mai departe insa de colegii fumatori, caci altfel ziua ta va deveni putin mai proasta, iar viata ta mai scurta. Inspira, expira si, ce sa mai, esti ZEEEEEN.
- Cauta sa vezi partea plina a paharului chiar si atunci cand in el sunt doar cateva picaturi….caci altii mor de sete. Undeva, poate in cartierul tau sau poate in celalalt colt al lumii, cineva a patit-o mult mai rau. Cateodata povestea cu „capra vecinului” poate sa functioneze si sa te simti putin mai bine.
- Daca nimic nu merge, mai ai o varianta de scapare. Nu este cea mai ortodoxa (dar nu esti un sfant/a…cred). Iti poti face un plan de razbunare menit sa-i umbreasca ziua celui care te-a nedreptatit. Fie ca alegi sa ii dezumfli cauciucurile de la masina, sa-i pui o piedica ori laxative in cafea, fie ca pur si simplu il faci cu ou si cu otet, vei egala scorul si, poate, te vei simti putin mai bine. Nu vrem sa te incurajam la rautati, asa ca-ti vom mai spune ca unul din secrete este: uneori te ajuta doar sa gandesti planul fara sa-l mai pui in aplicare. Ori sa arunci cu sageti, imaginare sau nu, in poza vinovatului.
Din cate vezi, am exclus varianta in care te duci si vorbesti cu cel care ti-a mahnit ziua, folosind tonul potrivit pentru dialog, iar la final amandoi va simtiti bine iar relatia voastra va avea de castigat pe termen lung. Cine ar face asa ceva…?
Daca te-au ajutat aceste sfaturi si tii la prietenii tai (cei care nu te-au suparat), poti da un share acestui articol… nu-i lasa la greu !