Nu mai este un secret că poți renunța la tatuaje: este o dezvoltare naturală a industriei clinice și cosmetice. Astfel, se recunoaște rolul pe care tatuajele îl joacă în viața noastră ca istorie efemeră a mărcilor de fidelitate. Dacă un simbol arcan, o ideogramă japoneză sau un animal-totem sunt mărci stabile și poți crede în mesajul lor mult timp după ce le-ai aplicat, nu la fel stau lucrurile în cazul numelor și momentelor istorice, deoarece acestea au tendința să se deprecieze cu trecerea timpului.
În anii recenți au fost popularizate foarte multe metode de înlăturare sau modificare a tatuajelor. Unele dintre ele pot părea hilare, cum este metoda balonului: se inserează un balon antiseptic sub piele, este umflat progresiv, producând astfel o extindere a pielii. Pielea pigmentată de tatuaj poate fi excizată și deși este o intervenție chirurgicală care lasă cicatrice (de cele mai multe ori liniare), este practic o intervenție cu riscuri zero, deoarece se bazează pe elasticitatea naturală a pielii.
O altă metodă frecvent utilizată este cea a conversiei tatuajului, prin pictarea unui tatuaj nou peste cel vechi. Acest lucru este posibil numai în cazul tatuajelor cu dimensiuni reduse, iar succesul nu este garantat, deoarece pigmentarea profundă a pielii din tatuajul anterior poate fi mai rezistentă decât noi pigmenți injectați.
Există și tehnici dermoabrazive, prin care se dorește ‘curățarea’ epidermică. Acestea sunt destul de dureroase (soluțiile dermoabrazive sunt cel mai frecvent saline) și rezultatul nu este garantat decât în cazul tatuajelor-contur care folosesc culori închise.
Eliminarea tatuajelor cu laser-terapie este pe departe cea mai eficientă, fiind un succes în 95% din cazuri. Numărul de sesiuni de expunere la laser este dictat de profunzimea pigmentării tatuajului și de suprafața acestuia. Utilizarea concomitentă a cremelor analgezice sau a anesteziei locale face laser-terapia nedureroasă în sine, dar cine optează pentru această variantă trebuie să fie pregătit pentru un proces lent: 4-5 ședințe lunare sunt necesare pentru eliminarea completă a tatuajului.
Atât artiștii care realizează tatuaje, căt și comunitatea medicală sunt de acord că tatuajele ar trebui făcute cu responsabilitate și respect pentru corp. Aceștia recomandă utilizarea de tatuaje temporare înainte de alegerea unui tatuaj permanent (cum sunt tatuajele pe bază de henna) și în cazul în care te simți bine în pielea ta cu respectivul tatuaj să găsești varianta cea mai practică de realizare a acestuia.
Tatuajele-contur sunt mai ușor de realizat și înlăturat decât cele care pigmentează suprafețe, iar culorile negru și albastru absorb mai ușor lumina laser și astfel se depigmentează mai ușor decât tatuajele verzi, portocalii sau galbene, care implică o pigmentare mult mai profundă și mult mai greu de îndepărtat.
1 comentariu