În această perioadă de izolare, când toată lumea stă acasă, se găsesc tot felul de soluții pentru a petrece timpul liber. Cum nu se mai fac petreceri mulți trebuie să se mulțumească să-și sărbătorească zilele de naștere în autoziolare. Este și cazul afaceristului Nicușor Stan, care și-a serbat ziua într-un mod inedit, în izolare, acasă.
Zilele trecute cunoscutul afacerist Nicușor Stan și-a sărbătorit ziua de naștere acasă în izolare, alături de cei dragi. Din păcate, evenimentul nu a mai putut fi la fel că în alți ani, fie peste hotare în vacanțe exotice fie la Ambasador într-un decor exotic și cu multe vedete pe lîngă el.
Omul de afaceri și președintele Ambasad’Or, este cunoscut pentru petrecerile pe care le organiza an de an în jurul datei de 6 Aprilie, când își serba ziua de naștere. O mulțime de prieteni ai antreprenorului, precum Irinel Columbeanu, avocatul Cristian Sârbu, Cristi Borcea, Sorin Mărcuș și mulți alții se strângeau la centrul de evenimente Ambasad’Or Events pentru o petrecere de zile mari. Acum însă, dată fiind situația provocată de pandemia Covid-19, Nicușor Stan și-a petrecut ziua doar împreună cu familia.
“Este o perioadă foarte grea și îmi doresc să trecem peste ea cu bine! Întotdeauna mi-a plăcut să văd partea plină a paharului, așa că pot petrece mai mult timp cu copiii mei în această perioadă. Nu am mai putut face petrecere de ziua mea, însă am stat cu familia. Când se va încheia această criză vom reveni în forță cu petrecerea de 10 ani Ambasad’Or Events, dar și cu alte evenimente de 5 stele, însă până atunci este foarte important să respectăm sfaturile autorităților și să stăm în casă, pentru a trece cât mai repede peste acest “coșmar””, a declarat Nicușor Stan.