Sezonul despartirilor continua. Inca un cuplu din showbiz-ul romanesc s-a faramat! Este vorba despre Adrian Artene, fosta gazdă de la “Cancan TV”şi Octavia Geamănu, prezentatoarea Observatorului Special de la Antena 1, care au format un cuplu discret timp de peste un an de zile.
“În această seară închei o poveste despre care nu voi mărturisi NICIODATĂ mai mult decât în rândurile de față.
A fost o poveste decupată dintre filele unui basm, însă o poveste cu un sfârșit dezamăgitor. Octavian Paler spunea că “Pe măsură ce creștem, descoperim că și persoana care nu trebuia să te dezamăgească vreodată probabil o va face”. Din păcate, persoana la care s-a raportat ultima parte a existenței mele a făcut-o!”, a scris Adrian Artene pe pagina sa de Facebook.
Adrian Artene a divorțat în vara lui 2012 de fosta soție, cu care are o fiică în vârstă de patru ani. “A fost vorba despre o despărțire extrem de civilizată, un divorț stabilit de comun acord, în care ne-am înțeles amiabil asupra tuturor aspectelor. Motivul este lipsa de comunicare”, declara Adrian Artene la vremea respectivă.
Articolul anterior