Tabu
LIFE & LOVESlider

Cuplurile din zodiac care nu trag niciodată în aceeași direcție

Chiar dacă inițial zodiile pot fi atrase una de cealaltă, odată ce relația lor începe să avanseze vor constata că în realitate nu sunt deloc compatibile și că nu au multe puncte comune.

Berbecul și Taurul

Ca semn de foc și semn de pământ, Berbecul și Taurul se regăsesc printre cuplurile din zodiac care nu trag în aceeași direcție. Deși inițial un Berbec și un Taur pot fi atrași unul de altul, de fapt nu se potrivesc deloc. Dacă Berbecul este cel ce inițiază de obicei relația romantică, fermecat fiind de Taur, considerând că are multe de învățat de la acesta, Taurul va începe să sufoce nevoia de independență a Berbecului. De altfel, acesta din urmă nu va fi preocupat să se îngrijească de nevoia de stabilitate a Taurului, fiind în căutarea pasiunii, o pasiune care îl poate face însă gelos pe Taur.

De asemenea, Berbecul este spontan, în timp ce Taurul este cunoscut pentru că tinde să fie rațional. Totodată, aceste zodii sunt amândouă încăpățânate, Berbecul se va strădui adesea să se facă auzit de Taur, să-l convingă de faptul că are dreptate, dar Taurul nu îi va răspunde așa cum se așteaptă, ceea ce îl va irita nespus pe Berbec.

Alt motiv pentru care aceste două zodii nu vor avea o relație romantică de durată este și că preferă să se implice în activități total diferite. Dacă Berbecului îi place să-și folosească energia pentru a se implica în diferite activități fizice, Taurul preferă să se odihnească, să stea pe loc și să-și conserve energia.

Gemenii și Fecioara

Ambele zodii sunt inteligente și se pricep să comunice, dar cu toate acestea, dacă vor ajunge să formeze un cuplu, vor fi printre cele care nu trag în aceeași direcție. De pildă, în profunzimea lor, Gemenii nu sunt hotărâți și țin să se bucure de multă libertate. Fecioara, amatoare de stabilitate și multă siguranță, se va convinge că nu va putea să aibă o legătură cu cineva care nu ține atât de mult la stabilitate și care nu este la fel de dornic „să prindă rădăcini”. În final, aceste zodii vor avea de suferit din cauza lipsei de încredere una în cealaltă.

O Fecioară, prin perfecționismul ei și atenția la detalii, va face tot posibilul să vadă mereu latura practică a lucrurilor, depunând eforturi permanente pentru ca relația să meargă, susținând Gemenii. În schimb, aceștia pot avea tendința să aibă o viziune mai superficială asupra lucrurilor și să fie visători, fără să depună eforturi concrete pentru relație.

Leul și Scorpionul

Scorpionul va fi atras de măreția, de îndrăzneala Leului, în timp ce acesta va fi fascinat de inteligența Scorpionului. La început, între cele două zodii va exista un magnetism irezistibil, dar nu va fi suficient pentru a le asigura o relație de durată. Dimpotrivă, vor forma unul dintre cuplurile din zodiac care nu trag niciodată în aceeași direcție.

Treptat, Leul va fi intrigat de latura prea misterioasă a Scorpionului, încercând să rezolve misterele acestuia. Când va sesiza acest demers, Scorpionul va fi iritat și se va feri și mai mult pentru a nu fi descoperit. Fiecare dintre aceste zodii se vor strădui să-și exercite cât mai mult control asupra relației, până la urmă sufocându-se una pe cealaltă. Diferența majoră dintre ele este aceasta: ceea ce Leul consideră că este dragoste, Scorpionul va găsi că este mult prea superficial.

Scorpionul crede că poate rămâne legat de cineva în ciuda prezenței constante a emoțiilor negative, luând în calcul faptul că în dragoste este firească și suferința, iar Leul va accepta această abordare întrucât crede că, dacă ar lua decizia de a rupe relația, ar trebui să recunoască faptul că a greșit.

ARTICOLE SIMILARE

MacKenzie Bezos, fosta soţie a fondatorului Amazon, gest măreț după finalizarea divorțului

Andreea Damian

SPECTACOLELE LUNII SEPTEMBRIE LA GODOT

Tabu Tabu

Dior Fashion Show | Maria Grazia Chiuri a creat un basm modern la Palatul Versailles

Andreea Damian

Cristian Rizea: Reghe a luat-o pe căi masochiste, a chemat la botez toți foștii iubiți ai Corinei Caciuc – Detaliul care ar fi dus la ieșirea violentă a lui Reghe

Tabu Tabu

Cum afli ce măsură porți la sutien. Metoda simplă de calcul!

Andreea Damian

Decizia pe care a luat-o Meghan Markle în privința nașterii

Andreea Damian

Scrie un comentariu