Tabu
LIFESTYLESlider

Cutremurul care a durat 50 de zile, fără ca cineva să-l simtă

În vara anului 2016, un mare cutremur a lovit nord-vestul Turciei. Seismul a avut 5,8 grade pe scara Richter și nu a speriat specialiștii, având în vedere că s-a produs într-o zonă seismică cu activitate intensă. Cutremurele sunt frecvente în această zonă, locuitorii fiind obișnuiți să fie „zgâlțâiți” destul de des.

Ce este ciudat la acest crutremur e faptul că a durat 50 de zile, fără ca cineva să observe. Potrivit unui studiu publicat în Earth and Planetary Science Letters, fenomenul se numește „cutremur lent”. Spre deosebire de cutremurele „tipice”, care afectează brusc scoarța terestră, cutremurele lente implică o mișcare graduală de-a lungul unei falii.

Acestea nu sunt urmate de replici, ceea ce înseamnă că nu produc zguduiri ale pământului. În cazul cutremurelor lente, cantitatea de energie este eliberată progresiv, nu deodată. Astfel, putem avea seisme de magnitudini destul de mari, dar care să nu producă mișcarea pământului. „Eu le-aș numi cutremur-fantomă”, a explicat coordonatorul echipei de cercetători, Patricia Martínez-Garzón, pentru National Geographic. De atunci, specialiști din întreaga lume au început să caute semnele lăsate de cutremurele lente.

Recordul este deținut de Alaska, unde pământul a vibrat constant timp de nouă ani, în urma unui cutremur de 7,8 grade.

Din cauza lipsei undelor seismice, cutremurele nu pot fi detectate de seismografe. Geologii au observat mai întâi cutremurele lentele pe datele staţiilor GPS care înregistrează schimbarea formei solului. Martínez-Garzón și echipa ei au analizat cutremurul din Turcia folosind puțuri de foraj în Marea Marmara, apoi au introdus tensometre în aceste gropi pentru a măsura deformarea lentă a rocilor. Uneori, micile mișcări de-a lungul faliei pot reprezenta un cutremur lent.

În Cascadia, de exemplu (statul Washington), sunt înregistrate cutremure lente cu magnitudinea de 6 grade care pot dura cel puțin 2 sau 3 săptămâni și care se repetă la fiecare 15 luni, în medie. Un seism de aceeași magnitudine are loc la intervale de 5 până la 9 luni de-al lungul zonei Ryukyu în Japonia. În Noua Zeelandă există doi centri unde au loc cutremure lente. Unul se află sub capitala Wellington, unde au loc cutremure cu o magnitudine de 7 grade. Dar pentru că au loc la fiecare 12-18 luni și la adâncimi considerabile, locuitorii abia le sesizează. Celălalt centru se află în nord estul North Island. Cutremurele au aceeași magnitudine, de 7 grade, dar aceste evenimente sunt și mai ciudate. Se repetă exact la fiecare 18 luni sau doi ani, aproape că știi când are loc următorul. Oamenii de știință au profitat de asta și instalează instrumentele de măsurat la timp.

Conform cercetătorilor, acest tip de mișcare tectonică poate ajuta la prezicerea unor cutremure catastrofale. Cel mai puternic cutremur înregistrat în Japonia, de 9 grade, urmat de un tsunami, în 2011, a fost precedat de un cutremur lent. Speciliștii spun că acesta ar fi fost cauza tragediei japoneze.

ARTICOLE SIMILARE

De ce este absolut necesar să îți schimbi rutina de frumusețe vara?

Andreea Damian

Momente de coşmar pentru Elena Gheorghe și familia ei

Andreea Damian

RECENZIE: Singura poveste se poate spune doar atunci când vrei să închizi ușa

Dora Constantinovici

Motivul incredibil pentru care Bianca a plecat in Dubai!

Designerul lui Ricky Martin s-a sinucis la betie

Ducesa Kate Middleton, însărcinată cu al patrulea bebeluș?

Andreea Damian

Scrie un comentariu