In urma cu aproape patru ani, Dana Razboiu, fosta prezentatoare de televiziune trecea prin cea mai grea cumpana a vietii ei.
Plecata in vacanta in Austria, alaturi de sotul si cei doi fii ai lor, vedeta de televiziune avea sa ajunga la spital cu micutul ei de doar sase luni, medicii descoperindu-i bebelusului o malformatie la inima. La inceput, a fost vorba despre o pneumonie, insa, dupa analize si consultul medical, specialistii si-au dat seama ca au de-a face cu o malformatie si Marc, fiul prezentatoarei de televiziune, trebuie operat de urgenta la inima.
“Un alt episod pe care nu il pot uita este ziua operatiei. Ziua cand duci copilul, il duci tu fizic, pana in sala de operatie si il pui pe o masa mare ai senzatia ca lumea ta s-a terminat. M-am intrebat tot timpul de ce sunt mesele acelea atat de mari. De fapt stiu de ce, acolo sunt operati si oameni maturi, nu numai bebelusi. Acolo iti dezbraci bebelusul, i-l dai asistentei si pleci. Iti spun sa pleci acasa si sa te intorci peste cateva ore ca te vor suna ei.
Eu am terminat pshilogogie si sunt pasionata de ea, insa tot nu pot sa-mi explic ceva. Am revenit la terapie intensiva, am intrat intr-o camera cu patru paturi si tin minte ca Marc era undeva in ultimul patut. Atunci l-a vazut pe Marc care nu mai era Marc! Era un bebelus galben, foarte galben si foarte umflat care nu era copilul meu. Am spus nu este copilul meu! Era plin de fire si conectat la aparate. Apoi mi-am dat seama ca el este si s-a intamplat un lucru pe care nu il inteleg. Marc s-a trezit, a deschis ochii si m-a vazut pe mine si pe tatal lui. El s-a uitat la noi cu o privire plina de ura, de parca spunea ce mi-ati facut, si s-a intors spre asistenta si i-a zambit. Am ramas fara cuvinte, nu pot sa imi explic reactia lui nici acum”, a povestit Dana Razboiu.
In prezent, Marc se simte bine, este un copil energic si se dezvolta normal pentru varsta lui, iar parintii au obligativitatea sa il duca la control o data pe an. “Este destul de neplacut, mai ales ca nu stii niciodata ce ti se spune. Va trebui, la 20 de ani sau la 14 ani, nu mai retin pentru ca mi se parut ca mai e foarte mult pana atunci, sa i se faca un control mai amanuntit si sa stea internat. Dar acum este bine, slava Domnului! Mai e un lucru, in Romania exista in jur de 2.000 de copii cu probleme cardiace. Cei de acolo mi-au spus: “Aduceti-i aici ca sa ii operam. Exista formulare europene, totul este acoperit!” Poate de asta vorbeasc despre Marc al meu si trauma prin care a trecut familia mea. Poate aud cei care au nevoie si astfel ii ajutam”, a spus Dana Razboiu pentru wowbiz.ro.