Tabu
PEOPLESlider

Dana Rogoz, mesaj emoționant pentru că nu poate merge la mormântul tatălui ei

Duminica trecută îndrăgita actriță, cunsocută din rolul “Abramburicăi” din emisiunea “Abracadabra” sau din serialul “La Bloc” a avut motive să fie foarte tristă. Pentru că s-au împlinit șase ani de când a murit tatăl ei, iar ea nu a putut să meargă la mormântul acestuia ca să aprindă o lumanare. Astfel că Dana Rogoz a scris pe rețelele de socializare un mesaj care te trimitea direct la un articol emoționant de pe blog.  “Azi se împlinesc 6 ani de când a murit tatăl meu. Și nici nu putem să mergem toți 3 la el la mormânt, așa cum făceam în fiecare an. Anul ăsta am nevoie de tine, tată, mai mult ca în alți ani”, a scris vedeta pe facebook, lângă un link de la blogul ei, danarogoz.com. “Tată, e fetiță. Știu că te bucuri. De când am aflat că sunt însărcinată cu o fată m-am gândit la tine. Mi-ai zis o singură dată, dar am ținut minte, la masa de duminică de la tine, cu un ton blând și ochi umezi, cât de mult îți dorești să ai o nepoată. Și cred că știu de ce. Ai fi vrut să recuperezi cu ea tot timpul pe care nu l-ai avut cu mine, tot timpul ăla pe care noi doi l-am ratat, în care nu ne-am înțeles unul pe celălalt. Știm noi. Regret timpul ăla, tată. Sincer îl regret. Regret și că nu ne-am înțeles nici acum și că, iată, eu pot să nasc în orice moment și tu nu ești aici să îți iei nepoata la o plimbare. Păi cum ne-a fost vorba, tată?

tatal danei rogoz si cpiii
tatal danei rogoz si cpiii

Cum? Bine, ai plimba-o cu căruciorul prin Ioanid după ce ar trece nebunia asta, pe care deseori mă întreb cum ai percepe-o. Nu, nu ne-a ieșit asta, nu ne-am sincronizat. Vezi tu, ne despart acești 6 ani, care se împlinesc azi, și în care s-a dezvoltat o nouă lume, tată, o lume fără ține! O lume în care eu nasc al doilea copil, o lume în care Radu și Andrei au parte de vieți diferite decât cele pe care le știai tu, o lume în care e pandemie, tată, acum! Și lumea asta tot crește, universul asta se tot extinde, de la an la an, și eu mă întreb uneori ce ai fi zis de el, cum ai fi reacționat, ce te-ar fi făcut fericit, ce te-ar fi amărât și ce ai fi luat în râs. O să îi vorbesc fetiței mele despre tine, nu îți face griji. Și Vlad te cunoaște în felul lui, din poveștile mele, chiar dacă te-a întâlnit doar 10 săptămâni de viață. O să continui să îți păstrez locul tău și rolul tău în lumea asta fără tine. O să îți creez în ochii copiilor mei un contur și o să te aibă în felul lor ca bunic. Iar în mintea mea, o să continui să îți atribui întrebări pe care nu mi le-ai adresat și răspunsuri pe care nu mi le-ai dat, străduindu-mă să le intuiesc corect. Căci numai tu erai cel mai adesea cinic, ca mai apoi, într-un moment în care îți ceream ajutorul, să devii cel mai empatic și vulnerabil om de pe pământ. Să ai grijă de noi toți dacă poți, tată. Dacă se poate. Dacă există calea. Dacă. Acum, mai mult ca în alți ani, am nevoie de tine, tată. Da, e fetiță.”, a scris Dana Rogoz pe www.danarogoz.com

ARTICOLE SIMILARE

Regina Letizia dă startul unei noi tendințe în materie de păr

Andreea Damian

Irina Rimes, mămică? Primele declarații despre sarcină

Andreea Damian

Kitty Cepraga s-a împăcat cu fostul soț, la doi ani de la divorț: „Suntem într-o relație ok”

Andreea Damian

Ce job și-a găsit Yulia Chernitskaya, refugiata din Ucraina care a primit 200 de lei de la un bătrân. Acum vrea să-i returneze banii

Andreea Damian

Moduri uimitoare în care să-ți petreci ziua de naștere în izolare socială

Andreea Damian

Ed Sheeran a stabilit un nou record mondial

Andreea Damian

Scrie un comentariu