Tabu
PEOPLESlider

Dani și Gabriela Oțil și-au botezat fiul în ultima zi înainte de restricții – FOTO

Speriați de noile restricții care intră în vigoare de luni, 25 octombrie, Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu și-au botezat fiul. Au făcut-o în mare secret. Petrecerea a avut loc la restaurantul prezentatorului de televiziune.

Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu s-au grăbit să-și boteze fiul, pe Luca Tiago, ca să-i poată organiza o petrecere ca la carte, chiar în ultima zi înainte de intrarea în vigoare a noilor restricții.

La fel ca în cazul nunții, matinalul de la Antena 1 a organizat totul în mare secret, iar petrecerea care a urmat după ceremonia religioasă a avut loc la restaurantul patronat de Dani.

Anunțul că se îndreaptă spre petrecerea de botez a fost făcut de Gabriela, pe contul ei de Instagram, unde matinalul de la Antena 1 s-a ținut de glume. ”Mergem la botez”, a spus Gabriela Oțil, iar soțul ei, în stilul caracteristic, i-a replicat zâmbind: ”Eu nu mă dezbrac să intru în chestia aia cu apă”.

Mămica Gabriela a ales o ținută roșie, taior cambrat, cu un decolteu foarte sexy, și pantaloni. Tatăl Dani a purtat un costum bleu cu cămașă neagră.

ARTICOLE SIMILARE

Tendințele modei în 2021: 12 culori pe care le vor vom purta la primăvară și în vară

Andreea Damian

O puștoaică de 9 ani recreează look-ul vedetelor cu ce găsește prin casă. Rezultatul te va face să râzi!

Andreea Damian

Design interior atemporal ⎪ Tendințele care au trecut proba timpului

Ciocîrlan

Mihai Găinușă, student la 52 de ani. La ce facultate învață fostul cârcotaș

Andreea Damian

5 motive să ai un poncho în garderobă

Andreea Damian

Care e povestea cu Daith Piercing-ul sau cercelul din helix: Ghid despre durere și riscuri

realitatea

Scrie un comentariu