Duminică seară s-au decernat cele mai râvnite premii muzicale din SUA, American Music Awards. Din cauza pandemiei de coronavirus, au avut loc mai multe spectacole live, cu un public restrâns. Gazda evenimentului a fost Taraji P. Henson.
Taylor Swift, The Weeknd și Dan + Shay au fost marii câștigători ai serii, cu trei trofee fiecare. Gala a conținut o mulțime de spectacole live. Dar unul dintre cele mai importante momente ale serii a fost performanța lui Jennifer Lopez și Maluma, care au interpretat pentru prima dată live duetul lor „Pa ‘Ti + Lonely” (piesa se află pe coloana sonoră a viitorului lor film, Marry Me).
A fost un show fascinant, plin de coregrafie, lumini și ținute provocatoare! Atât de senzual, încât le-a dat emoții producătorilor galei. Cenzorii ABC ar fi fost înspăimântați înainte de spectacol, potrivit The New York Post. Show-ul lui J Lo le-a amintit de reprezentația ei de la Super Bowl 2020, care a stârnit un val de reclamații, pe motiv că performanța ei a fost prea „porno”.
Comisia Federală de Comunicare din SUA, echivalentul CNA din România, a primit 1.312 reclamaţii de la telespectatorii care au urmărit reprezentaţia artistelor Shakira şi Jennifer Lopez din timpul campionatului Super Bowl 2020.
Ei bine, diva nu s-a dezis nici de această dată. Mai mult, la un moment cei doi interpreți au mimat sexul pe masă. Jennifer Lopez a sărit rapid, îndreptându-se spre dansatori pentru un nou dans provocator.