Dacă până mai ieri se ştia că Andreea Bălan şi Keo s-au despărţit din cauză că acesta din urmă nu îşi dorea o familie, iată că lucrurile nu au stat chiar aşa. Surse din apropierea Andreei Bălan (29 de ani) au povestit că despărţirea de Keo (35 de ani) s-a produs din cauza infidelităţii solistului.
Domnişoara care le-a “spart” casa se numeşte Alexandra Pavel (24 de ani), alias Misty, şi l-a cunoscut pe Keo la casa de discuri Roton, unde au fost colegi. Click! a aflat că povestea lor de dragoste ar fi început în urmă cu un an şi de fiecare dată când Andreea era plecată, el se întâlnea pe ascuns cu puştoaica, chiar şi în casa lor din Pipera, pe care au construit-o împreună.