• Ca să te amuzi verificând, din set în set, dacă a mai crescut numărul spectatorilor la bustul gol de pe terenul central. Era un mod bun de a lua temperatura zilei atât de calde.
• Ca să bei un fresh de portocale și să înhați un sandviș între două meciuri. Åži să tragi cu ochiul la copiii de mingi care se vânzolesc printre terenuri după „domnul antrenor”, ronțăie un măr sau pur și simplu zâmbesc zâmbetul acela plin, de mândrie și de „ce bine că sunt aici”.
• Pentru scurtele numeroase și reușite din meciurile lui Juan Monaco și Maximo Gonzalez. Pentru momentul în care mingea pleca din racheta lui Gonzalez și el rămânea câteva secunde într-o așteptare tresărindă urmată de un mic „țop” de ușurare când vedea că mingea a trecut de fileu.
• Pentru ocazionalele strigăte de frustrare ale jucătorilor, care te trezeau din toropeala de vară târzie și-ți aminteau că ești la un meci cu miză, nu la o joacă de timp frumos.
• Pentru curcubeele din jetul care udă zgura.
• Ca să-i vezi pe Pavel și Trifu la dublu. Era clar că vor pierde setul doi și, cu el, și meciul, așa că făceau haz de ei înșiși, transformând totul într-un semi-demonstrativ de la care publicul nu are de ce să iasă dezamăgit. Dar când au ieșit din arenă și s-au îndreptat spre zona jucătorilor, erau serioși, absenți, ca niște oameni care asimilează o înfrângere.
• Ca să-l vezi pe Yannick Noah la conferință cu ochelarii pe nas și picioarele goale îndesate în niște teniși negricioși cu șireturile scoase, ca într-o pereche de papuci.
• Pentru cum arătau oamenii aplaudând după cum le tropăia Yannick în lumina nocturnei, la demonstrativul de neuitat la care francezul a jucat alături de Mansour Bahrami, împotriva lui Năstase și Pavel.
• Pentru Yannick.