Tabu
BEAUTY

De ce este bine să porți protecție solară și în avion

Pare incredibil, dar protecția solară trebuie aplicată pe față chiar și atunci când zburați cu avionul. Deși credem că suntem feriți de razele solare pentru că ne aflăm înăuntru, în realitate suntem expuși la cele mai dăunătoare ultraviolete.

Așa cum dermatologii ne sfătuiesc pe noi, femeile, să renunțăm la machiaj atunci când zburăm cu avionul, tot așa ne îndeamnă să protejăm tenul de razele UVB și UVA. Ele pot pătrunde în avion, din cauza nivelului de înățime foarte ridicat, care poate provoca afecțiuni grave la nivelul tenului.

Un studiu publicat în JAMA Dermatology în 2015, a măsurat cantitatea de radiații UV din interiorul unui avion. S-a dovedit a fi mai mare decât cea pe care o transmite cabina unui solar. Așadar, toți pasagerii ar trebui să ia în serios acest risc la care sunt supuși în timpul zborului, mai ales cei care preferă stea la geam. Ferestrele avionului vă protejează razele UVB, care sunt mai intense pe parcursul lunilor de vară, dar nu și de razele UVA. Odată ce avionul atinge altitudinea de croazieră, sunteți mult mai aproape de stratul de ozon decât de obicei. Aceasta înseamnă că expunerea la soare devine mai dăunătoare pentru piele.

Razele ultraviolete ne îmbătrânesc chiar dacă stăm înăuntru

Razele UVA sunt prezente întotdeauna în atmosferă, indiferent de anotimp, fie că afară este însorit, fie ca este înnorat. Razele UVA sunt atât de puternice încât pot penetra îmbrăcamintea și chiar  lentilele ochelarilor de soare. Razele UVA sunt responsabile și de apariția ridurilor și a petelor maronii de pe piele. Razele UVB ard pielea. Spre deosebire de UVA, UVB nu au aceeași putere pe parcursul anului. Ele sunt mai intense pe parcursul lunilor de vară, deși pot fi reflectate și de zăpadă. Deci este important să te protejezi de razele UVB pe tot parcursul anului.

 

ARTICOLE SIMILARE

Cristina Spatar a reusit sa slabeasca aproape 20 de kg in timp record!

Machiaj de vedeta: Hollywood Glam make-up look

realitatea

De la colăcei şi celulită, la un abdomen perfect! O supervedetă şi-a uimit fanii cu noua ei siluetă

Melanie Griffith are nasul distrus de cancer. A avut curaj să pozeze nemachiată

Andreea Damian

Masca de protecție te îmbătrânește? Iată cum să combați efectele ei, potrivit cosmeticienilor

Andreea Damian

Rexona te invita la antrenament

Scrie un comentariu