Pe măsură ce zilele devin tot mai scurte și mai răcoroase, ne place să lenevim în pat la un serial. Uneori doar ecranul laptopului îți oferă doza de soare și bucurie când afară plouă.
Cum îți sună Politicianul? Aflați în plină campanie electorală, nu cred că există o perioadă mai bună pentru a vedea serialul. Este cea mai nouă producție marca Netflix, care poartă semnătura regizorului și producătorului Ryan Murphy, cel care se află în spatele serialelor de succes Glee și Pose.
De ce ar trebui să ne uităm la Politicianul?
Politicianul se concentrează asupra unei lumi dominate de privilegii, bogăție și politică, prin intermediul unei satire incisive cu elemente de comedie. Primul sezon, care cuprinde opt episoade și care a fost creat de Murphy împreună cu vechii lui colaboratori Ian Brennan și Brad Falchuk, a fost lansat pe Netflix încă din vară.
Așadar, personajul principal al serialului este Payton Hobart (interpretat de actorul Ben Platt), un tânăr care se află în lupta pentru a deveni reprezentantul elevilor din liceul său. Știe ce înseamnă să fii sărac și bogat. Adoptat de o familie bogată și având obiective de neclintit, Payton are cea mai măreață ambiție: aceea de a deveni președinte al Statelor Unite ale Americii. Iar această cursă electorală din liceul său californian este doar primul pas din viitorul său foarte clar stabilit.
Chiar dacă acțiunea din primul sezon se desfășoară pe perioada liceului, serialul nu este unul cu și despre adolescenți. E presărat de intrigi care te țin cu sufletul la gură. Este un serial pe care „membrii familiei să îl poată urmări împreună, ca un punct de pornire pentru conversații despre ambiție, sex și moralitate, respectiv despre alegeri care îți pot influența tot restul vieții”.
Scenele care se desfășoară în casele bogaților din Santa Barbara și în sălile de clasă surprind foarte bine personajele. De exemplu, personajul lui Gwyneth Paltrow e sofisticat, dar profund naiv. Își petrece majoritatea timpului în conacul ei cu 27 de camere și e îmbrăcată aproape întotdeauna necorespunzător. Poartă bijuterii scumpe în timp ce pictează portretul unui refugiat sirian și grădinărește într-o rochie semnată Carolina Hererra.
Pentru acest serial au fost comandate de la început două sezoane, iar primul poate fi văzut deja pe Netflix. Din distribuție mai fac parte Lucy Boynton (cunoscută pentru rolul lui Mary Austin din Bohemian Rhapsody), Zoey Deutch (Academia Vampirilor și Zombieland2), Laura Dreyfuss (Glee), Theo Germaine, Rahne Jones, Julia Schlaepfer.