Tabu
PEOPLE

De ce se simte relaxată Dana Rogoz după al doilea copil

Anul acesta fosta Abramburica din emsiunile “Abracadabra” a devenit una dintre mămicile anului 2020 din pandemia de coronavirus. Dana Rogoz a fost foarte activă pe rețelelele de socializare unde i-a ținut la curent pe prietenii virtuali cu tot ceea ce făcea, astfel încât poate scrie o carte.
Mai mult, toți cei care îi citesc paginile de socializare sau site-ul pe care scrie aproape zilnic pot află orice mic detaliu din perioada sarcinii sau cea de după. Iată că cea mai nouă postare a actriței și vedetei de televiziune este despre relaxarea de după sarcina cu numărul doi.

“Cred că relaxarea la al doilea copil vine și din faptul că nu mai ești nevoit să ceri atât de multe sfaturi în stânga și în dreapta. Sfaturile acestea, chiar și cele venite cu cele mai bune intenții, îți pot da uneori senzația că nu te descurci îndeajuns de bine, că nu ești o mamă suficient de bună… Într-un fel, pe mine această distanțare socială chiar m-a ajutat, căci m-a ferit de prea multă informație din exterior, m-a menținut super zen și conectată la ai mei și atât. La al doilea copil chiar știi deja foarte multe lucruri, iar în rest te bazezi mai mult pe instinct. Și voi, părinți de +2 copii simțiți la fel?”, a scris Dana Rogoz pe pagina ei de socializare. Acum vedetă a trecut și peste botezul cu numărul doi și nu mai are motive de stres sau altele de îngrijorare.

ARTICOLE SIMILARE

De ce aniversare au avut parte Lazarus și iubita lui Andreea Maria Lazăr în carantină

Tabu Tabu

Ce a pățit familia Laurei Cosoi înainte de botezul Verei

Tabu Tabu

Sara Comisan și Mihai Alexandru au lansat piesa „O iau ca pe un cadou”

Tabu Tabu

Fiica misterioasă a lui Putin este dansatoare rock&roll şi are o avere mai mare decât preşedintele Rusiei

Andreea Damian

Meghan Markle, decizie importantă în privința nașterii. De secole încoace nu s-a mai întâmplat

Andreea Damian

Lisa Marie Presley, unica fiică a lui Elvis Presley, a murit. Avea 54 de ani

Andreea Damian

1 comentariu

Scrie un comentariu