Tabu
PEOPLESlider

De ce și-a anulat Ștefan Bănică Jr. concertele

Anunț trist despre îndrăgitul cântăreț care se confruntă cu probleme de sănătate.

Ștefan Bănică Jr. a anunțat că se simte nevoit să anuleze un concert pe care îl avea programat încă din decembrie 2022. Din păcate, artistul are probleme de sănătate și nu poate cânta o perioadă până se recuperează complet.

Celebrul cântăreț se confruntă cu o laringită acută, precizând totodată că va reveni pe scena muzicală în curând. Mai exact, evenimentul de marți, 28 februarie, se va desfășura pe 28 martie, așadar biletele nu se pierd.

„Îmi pare tare rău să mă aflu în situația de a nu putea cânta la Berăria H din București, concert programat din decembrie anul trecut. Nu pot vorbi deloc, am o laringită acută care mi-a afectat corzile vocale.

Îmi cer scuze oamenilor care au cumpărat bilete să mă vadă, sper să înțeleagă situația și să-mi revin cât mai repede. Concertul va fi reprogramat pe 28 martie, biletele achiziționate își păstrează valabilitatea”, a scris Ștefan Bănică Jr. pe pagina de Instagram.

ARTICOLE SIMILARE

Jane Fonda: „Este important ca persoanele în vârstă să aibă viață sexuală”

Andreea Damian

Boeing 737 Max: un angajat spune că avionul a fost „proiectat de clovni” pentru profit

realitatea

Hot Chocolate Bomb: noua rețetă de ciocolată caldă care face furori pe social media

Ciocîrlan

Gwen Stefani, așa cum rar poate fi văzută de fanii ei

Andreea Damian

Ioana Ginghină aniversare alături de persoanele dragi

Tabu Tabu

Prințul Philip, internat în spital. Cum se simte soțul reginei Elisabeta a II-a

Andreea Damian

Scrie un comentariu