Tabu
PEOPLE

De ce surprize a avut parte Elena Gheorghe la tripla aniversare

Fosta solistă de la Mandinga încă mai are multe secrete pentru fanii ei pe care le deconspiră pas cu pas. Iată că Elena Gheorghe a avut parte de o nouă aniversare în familie după ce și-a sărbătoriți copii și sora, acum a fost chiar ziua solistei. Tabu îți mai spune câteva secrete despre îndrăgita .

elena gheorghe si sotul
elena gheorghe si sotul

Vedeta care se află în vacanță alături de soțul ei a publicat pe rețelele de socializare un mesaj interesant despre ziua specială de ieri, în care a avut parte de mai multe evenimente speciale în viața de familie. “30 iulie are 3 semnificații pentru mine: m-am născut, mi-am găsit sufletul pereche și m-am logodit. Așa că astăzi e sărbătoare mare pentru noi: 35 de ani de viață, 15 ani de relație și 9 ani de la logodnă.

elena gheorghe
elena gheorghe

Soțul meu ar putea fi perfect… singurul lucru care mă calcă pe nervi la el este că se bronzează foarte repede iar mie îmi trebuie 2 veri ca să-l ajung”, a scris îndrăgita solistă care după Mandinga a început o carieră solo. Poate nu știați dar tatăl Elenei este preot și mai are în familie un frate și o soră, ambii cu copii. Iar dacă nu știați, ea și Adela Popescu sunt foarte bune prietene, mai ales că au cântat în copilărie împreună, ca într-o trupă sub atenta observare a regretatului Mihai Constantinescu, care le-a fost impresar.

ARTICOLE SIMILARE

Roxana Vancea, prima declarație după ce a devenit mamă

Andreea Damian

Kate Middleton, prima apariție publică de când a anunțat că suferă de cancer

Andreea Damian

Mai are puțin și naște dar Dana Rogoz nu are stare deloc

Tabu Tabu

Smiley a fost jefuit. Anunțul făcut de artist pe rețelele de socializare

Andreea Damian

Margherita de la Clejani, condamnată definitiv după ce a condus drogată. Ce a făcut Viorica când s-a dat sentința. E ireal!

Andreea Damian

Prima pereche de adidași a lui Kanye West, estimată la o sumă colosală

Andreea Damian

Scrie un comentariu